Băsescu se așteaptă să îi fie deschise 60-80 de dosare penale

Traian Băsescu spune că se aşteaptă să îi fie deschise 60-80 de dosare penale deoarece când a terminat mandatul de primar şi a devenit preşedinte împotriva sa erau 700 de plângeri, el afirmând că procurorul general Tiberiu Niţu e mai „frământat” de casa din Mihăileanu decât de morţii de la Revoluţie.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus, miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV, că se aşteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale, susţinând că atunci când şi-a terminat mandatul de primar împotriva sa erau depuse 700 de plângeri de către chiriaşi ai unor imobile naţionalizate şi de către „mici afacerişti” cărora Primăria Capitalei, pe care a condus-o în perioada 2000-2004, le-a demolat chioşcurile.

Întrebat dacă a fost redeschis dosarul penal privind achiziţia casei din Mihăileanu, Traian Băsescu a spus că nu ştie şi că află din presă, în fiecare zi, că a mai fost redeschis un dosar pe numele său.”Dacă am încălcat legea, voi răspunde, dar eu sunt convins că am procedat corect şi respectând legile (…) Dacă instanţa va considera că Primăria şi eu am interpretat legea greşit, mă voi supune şi probabil voi reveni la starea de dinainte, nu mă voi opune”, a susţinut fostul preşedinte, relatează Romaniatv.net.

El a precizat că locuinţa din Mihăileanu este, de fapt, un bloc cu 12 apartamente, el cumpărând unul dintre acestea în calitate de chiriaş, în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor clădiri preluate în mod abuziv de regimul comunist şi care îi acorda dreptul de a cumpăra imobilul dacă acesta nu era revendicat, indiferent dacă mai avea sau nu o casă.

Fostul şef al statului a comentat ironic verificările făcute de către Parchet privind locuinţa din Mihăileanu, reluând atacurile la adresa procurorului general Tiberiu Niţu.”Sigur, e mai importantă situaţia unui apartament decât cum au murit peste o mie de oameni la Revoluţie, în Bucureşti. E mult mai frământat domnul Tiberiu Niţu de casă decât de cum au murit oamenii la Revoluţie. Domnul Niţu, întâmplător, trăgea la Revoluţie”, a mai susţinut Băsescu.

El a respins însă varianta că ar putea fi condamnat la închisoare, precum fostul ministru Corneliu Dobritoiu, care a primit un an de închisoare cu suspendare pentru achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat, explicând că în cazul său nu a fost vorba despre o locuinţă de serviciu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.