Vulpescu, la Bookfest, despre prioritățile mandatului său

Share:

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a reafirmat miercuri, la festivitatea de deschidere a celei de a X-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, că sunt prioritare în mandatul său cartea, cuvântul spus și tipărit.

„Ne aflăm la o sărbătoare a cărții pe care industria editorială o oferă României și lumii. În fața acestui spectacol reconfortant al cărții sub toate aspectele ei nu pot decât să repet ce am spus la preluarea mandatului: cartea, cuvântul spus și tipărit sunt o prioritate a mandatului meu ca ministru al Culturii și, încetul cu încetul, redevin și o prioritate a actului guvernamental”, a spus Vulpescu, potrivit Agerpres.

El a subliniat că a ținut în mod special să fie prezent la târg, dat fiind faptul că „Ministerul Culturii se gândește cum să crească interesul în jurul cărților”.

„Am ținut în mod special să fiu prezent la deschiderea ediției din acest an a Bookfest și pentru că este o ediție aniversară, a X-a, și pentru că este important, întotdeauna, să dăm un semnal că Ministerul Culturii nu doar că susține, așa cum a făcut-o în mod tradițional, acest târg, ca și celelalte târguri importante de carte de peste ani, dar și se gândește cum să crească interesul în jurul cărților”, a accentuat ministrul.

El a reamintit măsurile dedicate reducerii TVA la carte. „Săptămâna trecută am depus un amendament la Codul fiscal în Camera Deputaților, unde este în dezbatere publică, prin care solicitam, și am obținut sprijinul ministrului de Finanțe și al prim-ministrului, scăderea cotei TVA la carte de la 9% la 5% și am încredere că acest lucru se va realiza. Ar fi una din cele mai mici cote de TVA din Europa”, a menționat Ionuț Vulpescu.

Ministrul Culturii a adăugat că miercuri „urma să intre la votul final proiectul de susținere, pentru prima dată de la bugetul de stat, a revistelor culturale, atât cele care apar sub egida uniunilor de creație, cât și cele care sunt publicații de tradiție, dar care nu sunt sub egida uniunilor de creație”.

„De asemenea, printr-o ordonanță de urgență, în urmă cu două luni s-a revenit ca 2% din încasările Loteriei Naționale din banii reali care vin la Loterie să se ducă la Administrația Fondului Cultural Național unde se susțin, de asemenea, și proiecte editoriale. Măsuri necesare, dar care nu sunt decât începutul reașezărilor politicilor bugetare și fiscale prin care intenționăm să redăm cărții, literaturii o poziție demnă în societatea noastră”, a subliniat ministrul.

El a spus că este conștient că „fără o industrie editorială prosperă nu putem stimula consumul de carte și lectura, după cum fără o breaslă scriitoricească respectată și onorată nu putem vorbi de cultura română”.

Menționând că își dorește să imprime activității instituției pe care o conduce „acest spirit de deschidere universală și europeană pe care Bookfest l-a avut de la bun început”, Vulpescu a elogiat prezența „în centrul atenției” la această ediție a salonului a literaturi cehe, „una din cele mai frumoase literaturi europene, cunoscută de foarte mult timp în traduceri românești de calitate”, prin participarea Cehiei ca invitat de onoare al târgului. „Acesta este în fond spiritul european și construcția europeană, posibilitatea de a ne împărtăși împreună din valorile comune”, a mai spus ministrul Culturii.

Ediția jubiliară a Bookfest s-a deschis miercuri printr-o ceremonie la care au participat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizație care a inițiat și desfășoară toate edițiile Salonului de Carte Bookfest, Vladimir Valky, ambasadorul Republicii Cehe (țară invitat de onoare al Bookfest 2015), Ramiro Fernandez Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei (invitat de onoare al Bookfest 2010) și Marc Bruchez, consilierul ambasadorului Confederației Elvețiene (invitat de onoare al Bookfest 2013, alături de Germania și Austria).

Peste un milion de volume vor fi prezentate și 200 de edituri își vor expune oferta la cea de a X-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în perioada 20 — 24 mai, la Romexpo, în cadrul unui program care include peste 300 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.

Sub sloganul „Cehia — Republica literaturii”, Centrul Ceh pregătește o serie de evenimente menite să promoveze literatura cehă și să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și pentru clasicii cehi.

Programul de vizitare al târgului va fi miercuri, joi și duminică, între orele 10,00 și 20,00, iar vineri și sâmbătă între orele 10,00 și 21,00. Accesul la Bookfest și la toate evenimentele din cadrul acestuia este gratuit.

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Centrului Ceh din București și este cofinanțat de Ministerul Culturii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.