Sectorul bancar din România, sub lupa specialiștilor

0

Specialiști din sectorul financiar-bancar, analiști, reprezentanți ai mediului economic și autorități la nivel înalt se vor reuni, vineri, la evenimentul intitulat „Să înțelegem viitorul. Perspectivele sectorului bancar și ale economiei. Pot băncile schimba viitorul României în bine?”, organizat de Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR).

Cu acest prilej, reprezentanții băncilor membre ale CPBR vor analiza starea actuală a sectorului bancar din România, perspectivele cooperării dintre acesta și mediul economic, precum și modalitățile de contribuție a băncilor la creșterea economică a României în perioada următoare.

Invitați de onoare la conferință vor fi fostul ministru de Finanțe și fost președinte al Băncii Naționale din Polonia, Leszek Balcerowicz, și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

Printre vorbitorii invitați la eveniment se numără Steven van Groningen — președintele CPBR și Raiffeisen Bank, Răsvan Radu — vicepreședinte CPBR și director general al UniCredit Țiriac Bank, precum și reprezentanți ai conducerilor executive ale celorlalte bănci membre CPBR (BCR, BRD — Groupe Societe Generale, ING Bank România, Volksbank România etc).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.