Turcia amenință UE

0

Ankara a avertizat vineri Uniunea Europeană că, dacă nu elimină obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci, guvernul de la Ankara va anula acordul prin care s-a angajat să accepte imigranții ilegali care au ajuns în UE după ce au trecut prin Turcia, transmite agenția EFE.

‘Nu este o glumă, chiar vom anula acordul!’, a afirmat ministrul turc al afacerilor europene, Volkan Bozkir, în timpul unei reuniuni cu reprezentanți ai Asociației Femeilor Întreprinzătoare din Turcia.

Turcia și UE au semnat în decembrie 2013 un acord în baza căruia imigranții care au trecut granița turcă și care au pătruns ilegal pe teritoriul unui stat din blocul comunitar vor fi expulzați înapoi în Turcia, acord ratificat de parlamentul de la Ankara anul trecut în luna iunie.

Dar și Uniunea Europeană, la rândul ei, condiționează eliminarea vizelor de scurt sejur pentru cetățenii turci de respectarea acestui acord.

Oficialul turc a susținut în intervenția sa că UE nu elimină vizele de teama că va fi invadată de cetățenii turci, dar el a sugerat totodată că o astfel de temere este nefondată, întrucât aceștia oricum nu ar găsi de lucru în țările blocului comunitar. Volkan Bozkir a mai pus menținerea obligativității vizelor și pe seama taxelor pe care consulatele europene din Turcia nu le-ar mai încasa.

Cetățenii turci care doresc să viziteze o țară din spațiul Schengen în scop turistic sau de afaceri se plâng de formalitățile birocratice complicate pentru obținerea vizelor. Chiar și unii oameni de afaceri spanioli ce-și desfășoară activitatea la Istanbul au declarat agenției EFE că sunt ‘disperați’ de dificultățile pe care le întâmpină când doresc să trimită angajați turci în Spania pentru a participa la reuniuni sau activități de formare profesională.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.