Cannes 2015: Filmul „Son of Saul”, Marele Premiu al Juriului

0

Pelicula „Son of Saul”, cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, a primit Marele Premiu al Juriului la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

De altfel, pelicula a mai primit, sâmbătă, şi premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI) pentru un lungmetraj.

Filmul evocă două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz.

„E un subiect care mă interesează personal. Respect şi admir enorm capacitatea acestui popor (evreu) de a rezista prin cultură, educaţie, comunitate. Duc lipsa amalgamului, cândva mult mai accentuat, specific României, dat de convieţuirea paşnică – şi mutual benefică – a diverselor comunităţi (evrei, germani, unguri, armeni, greci etc.). Îmi imaginez cum ar arăta România cu aceste comunităţi. Cred în puterea pe care o poate avea acest «pestriţ» de popoare, naţii, etnii şi îi duc dorul. Nu pot percepe şi înţelege nici până în ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii, capabili de asemenea fapte”, spunea Levente Molnár, într-un comunicat de presă.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.