Lăzăroiu o ironizează pe Săftoiu
Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial în perioada mandatului lui Traian Băsescu, a venit cu propria sa „Cronică de Cotroceni”, la o zi după ce Adriana Săftoiu a lansat cartea cu acest titlu, despre perioada petrecută la Palatul Cotroceni.
„Cronica de Cotroceni” semnată de Sebastian Lăzăroiu scoate în evidenţă momentele cu implicaţie socială şi economică pentru România, din perioada în care acesta a fost consilier al lui Traian Băsescu. „Cam asta e tot ce a contat”, a scris Lăzăroiu la finalul articolului său, ca o ironie a faptului că Adriana Săftoiu a dezvăluit în cartea sa picanterii din viaţa de la Palatul Cotroceni.
Sebastian Lăzăroiu scrie în articol despre prima suspendare a lui Traian Băsescu, din primăvara lui 2007, „primul semnal că România riscă să devină copilul problemă al Europei. Așa cum ne așteptam, omul politic Traian Băsescu a ieșit întărit, mult mai popular chiar decât la începutul mandatului. Singurele două partide care l-au susținut la referendum, PLD și PD, au câștigat o cotă de popularitate la care n-ar fi visat vreodată, date fiind slabele structuri teritoriale, în special PD, care ajunsese la neverosimilul 50% în sondaje”.
Pe de altă parte, Lăzăroiu consideră guvernul Tăriceanu responsabil de efectele crizei pe care avea să se abată apoi peste România. „S-a mai întâmplat ceva totuși, chiar în vara lui 2007, ceva ce părea să anunțe un dezastru pentru România. Întrucât PSD și PNL abia se mai vedeau pe radarele sondajelor, după tentativa eșuată de demitere, liderii lor au hotărât să recâștige popularitatea cu orice preț. Și prețul a fost cu adevărat mare pentru români. A început sarabanda pomenilor bugetare. Punctul de pensie a crescut cu aproape 50%, deși era greu de crezut că bugetul de stat va putea susține o asemenea majorare. Salariile funcționarilor creșteau ca Făt-Frumos din poveste. Nu cred că era vreo categorie de bugetari care să fi cerut și să nu fi primit. Nici nu cred că cineva cerea ceva. Pur și simplu, primeau, din mila sau generozitatea lui Tăriceanu. În 2008 pomenile electorale continuau să curgă, fără număr, deși, spre sfârșitul anului, apăruseră primele semne ale crizei mondiale”.
Totodată, Sebastian Lăzăroiu consideră justificată tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, care a avut loc în primăvara lui 2010, şi salută intervenţia de atunci a lui Traian Băsescu. „Decizia de tăiere cu 25% a salariilor a fost îndelung chibzuită, discutată cu guvernul, cu specialiștii BNR și anunțată de Președintel României. Politicienii se ascunseseră oricum pe sub mese. Toți știau că urmează urgia. Traian Băsescu și-a asumat să facă anunțul. Știa că asta îl va costa capitalul electoral. Era însă foarte important ca măsurile să fie explicate în așa fel încât revoltele populare, previzibile, să nu atingă cota de avarie și România să deraieze de pe șine. Ce s-a întâmplat în anii următori cu țări precum Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda ne-a arătat că ne-am ținut tare pe picioare. Am reușit să evităm un colaps iminent, fără să omorâm economia, fără un număr mare de șomeri, cu tulburări sociale minime și cu sacrificii care au durat doar doi ani”, a mai scris Sebastian Lăzăroiu.
Acesta mai face referire şi la al doilea refendum se suspendare a lui Traian Băsescu, din 2012, apărându-l încă o dată pe fostul preşedinte. „Din fericire instituțiile fundamentale ale statului au rămas în picioare și au rezistat asaltului fără precedent, iar cancelariile occidentale și-au folosit toate pârghiile pentru a descuraja o mână de iresponsabili să atunce România în haos. Președintele a ieșit mai slăbit politic din acest referendum, dar justiția și statul de drept fuseseră salvate. Ar fi putut demisiona din funcție, dar ce s-ar fi ales de DNA, ANI, ICCJ, SRI, SIE, CCR, astăzi atât de populare în faţa românilor?”, concluzionează Sebastian Lăzăroiu.