Merkel, Hollande și Juncker discută despre viitorul UE

Cancelarul german Angela Merkel ar urma să-i primească luni la Berlin pe președintele francez François Hollande și pe președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre consolidarea zonei euro, într-un moment în care Marea Britanie cere UE, ca întreg, să se schimbe, relatează AFP.

Desfășurarea acestei întâlniri între cei trei lideri a fost confirmată de o sursă europeană, în timp ce o a doua a precizat că este ‘foarte probabilă’.

Una dintre principalele teme ale acestei întâlniri este contribuția franco-germană la consolidarea guvernanței zonei euro, în condițiile în care Franța și Germania au o serie de propuneri ‘de dezvoltat în cadrul tratatelor actuale în următorii ani’, informează Agerpres.

De asemenea, aceste state sugerează pe termen mai lung o examinare a cadrului instituțional al UE și intenționează să-și aducă contribuția la această analiză până la finalul lui 2016, ceea ce pare să excludă ipoteza unei schimbări a tratatelor.

Aceste propuneri au fost interpretate marți ca un mesaj adresat premierului britanic David Cameron, care va organiza un referendum privind apartenența Marii Britanii la UE. Premierul conservator afirmă că își dorește ca țara sa să rămână în UE, dar că blocul comunitar trebuie să fie mai întâi reformat.

El a avut luni seară o convorbire cu șeful CE, Jean-Claude Juncker, înainte de a începe în această săptămână un turneu delicat care îl va aduce la Paris și Berlin pentru ‘a vinde’ ideea referendumului pe care îl organizează. Cei doi oameni politici ‘au convenit că va fi necesar mai mult dialog, inclusiv cu alți lideri, în ceea ce privește cea mai bună cale de urmat’.

‘Aprofundarea uniunii economice și monetare este un exercițiu pe cale să se încheie, în timp ce acela întreprins de dl Cameron nu face decât să înceapă’, a subliniat o sursă europeană. ‘Așteptăm acum să vină să ne prezinte măsuri concrete’, a adăugat aceasta.

Consolidarea zonei euro va fi pe agenda viitorului summit european de la finalul lunii iunie. Președinții Comisiei, Consiliului European, Eurogrupului, Băncii Centrale și Parlamentului European lucrează de luni de zile la acest lucru și și-au prezentat rezultatele activității în domeniu. Ține acum de statele membre să facă același lucru pentru a alimenta dezbaterea.

‘Contribuția franco-germană este utilă, pertinentă și centrală în acest proces’, a declarat marți Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în cadrul unui briefing de presă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.