Ponta pleacă la summitul SEECP de la Tirana

0

Prim-ministrul Victor Ponta va participa marți, la Tirana, la Summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), la nivel de șefi de stat și guvern, informează Biroul de presă al Guvernului, care adaugă că premierul va fi însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

„În cadrul summitului, premierul Victor Ponta va sublinia importanța acordată de România consolidării procesului de cooperare regională, care are o semnificație deosebită mai ales în contextul evoluțiilor politice din vecinătate și va reafirma susținerea pentru continuarea procesului de extindere a UE, pe baza îndeplinirii criteriilor de aderare. România s-a manifestat activ în susținerea deschisă a importanței și relevanței acestui for regional de dialog politic, care constituie principala voce a regiunii pentru exprimarea aspirațiilor europene și euroatlantice ale participanților săi”, notează comunicatul menționat.

Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Guvernului, premierul Victor Ponta va fi întâmpinat, în deschiderea reuniunii, de președintele Albaniei, Bujar Nishani, și va susține un discurs în cadrul lucrărilor Summitului șefilor de stat și de guvern din Statele Participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est.

De asemenea, comunicatul anunță declarații de presă comune ale premierului Victor Ponta, președintelui Bulgariei, Rosen Plevneliev, și președintelui Albaniei, Bujar Nishani.

Sursa citată menționează că principalele teme pe agenda reuniunii vor viza evoluțiile în plan regional și perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest. Cu ocazia reuniunii se va adopta Declarația Politică a Summitului SEECP.

Albania exercită în prezent Președinția-în-exercițiu, preluată de la România cu ocazia Summitului SEECP care s-a desfășurat la București la 25 iunie 2014. România este depozitarul Cartei SEECP și, în prezent, face parte din Troica SEECP, alături de Albania și Bulgaria.

Comunicatul menționat mai precizează că Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est este „forul politic cel mai important din regiune”, la care participă Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, R. Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia, precum și Kosovo (în conformitate cu prevederile Declarației comune SEECP a șefilor de stat, București, 25 iunie 2014).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.