Predoiu: ”Ponta l-a săpat pe Adrian Năstase!”

0

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu răspunde la atacul lui Victor Ponta, după ce premierul l-a criticat pentru poziția sa adoptată față de scrisoarea lui Tăriceanu în care îi cere președintelui Klaus Iohannis demiterea șefei ÎCCJ, Livia Stanciu și Codruței Kovesi.

„Fără să mă numească, dar trimițând indubitabil la persoana mea, Ponta mă face “mizerabil” pentru că l-am atacat pe Tăriceanu care “m-a făcut ministru”, scrie Predoiu într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Acesta susține că spre deosebire de premier, el a avut curajul de a-l critica direct pe Tăriceanu. “Eu îl critic pe Tăriceanu pentru că nu face bine ce face și este și aceasta o forma de respect, Ponta! Tu nu l-ai criticat niciodata deschis pe Năstase, în schimb l-ai bârfit pe la toate colțurile si l-ai săpat până la capăt, Ponta!

Spre deosebire de tine, Ponta, șarpele e o viețuitoare cu demnitate: are totuși o coloană vertebrală, chiar dacă foarte flexibila! Cât despre “facerea miniștrilor”, sunt convins, Ponta, că Tăriceanu nu m-ar fi propus ministru, dacă aș fi fost un plagiator”, mai adaugă acesta.De asemenea, Predoiu îi cere premierului să nu se implice în acest subiect. „Nu te amesteca în chestiunea asta, Ponta, și nu-ți face griji. Tăriceanu pe care l-am atacat ieri măcar a avut o meserie și o afacere, lucruri care-ți vor fi întodeauna peste mână”, încheie liderul PNL.

Predoiu a declarat că autoritatea care face ”justiție în justiție”, inclusiv în cazul erorilor judiciare, este Consiliul Superior al Magistraturii, referindu-se la cererea depusă de Tăriceanu, președintele Senatului, de demitere a Liviei Stanciu și a Codruței Kovesi,

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.