UMF Târgu Mureș a primit Emblema de Onoare a Armatei României

Share:

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș a primit joi de la ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, cea mai înaltă distincție a Ministerului Apărării Naționale, Emblema de Onoare a Armatei României cu Însemn de Pace, în cadrul unei ceremonii organizate în Piața Victoriei.

Potrivit Ordinului de ministru emis în acest sens, Emblema de Onoare a Armatei României cu Însemn de Pace s-a acordat UMF Târgu Mureș pentru contribuția adusă sistemului militar românesc, cu prilejul sărbătorii a 70 de ani de la înființarea universității.

„Este un moment important pentru municipiul Târgu Mureș la 70 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai titrate instituții de învățământ medical superior și sigur la 25 de ani de la înființarea secției Institutului de Medicină Militară. Am dorit ca prin acest ceremonial să felicit conducerea UMF Târgu Mureș, să îi felicit pe studenții militari pentru profesionalismul, pentru responsabilitatea de care dau dovadă în procesul medical și de pregătire. Am acordat cea mai înaltă distincție a Ministerului Apărării Naționale Universității de Medicină și Farmacie de la Târgu Mureș și i-am felicitat pentru ceea ce au făcut în timp pentru medicina românească”, a declarat ministrul Apărării.

Mircea Dușa a subliniat că la UMF Târgu Mureș au terminat aproape 100.000 de medici în cei 70 de ani de la înființare.

Pe lângă acordarea Emblemei de Onoare a Armatei României cu Însemn de Pace pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, 12 studenți la medicină militară au primit diplome de merit pentru rezultate foarte bune la învățătură.

Ceremonia de la Târgu Mureș a fost umbrită de un eveniment tragic petrecut în noaptea de miercuri spre joi, când doi studenți ai UMF Târgu Mureș, printre care și o studentă la Medicină Militară, și-au pierdut viața într-un accident rutier petrecut în localitatea Cuci, județul Mureș.

„Pentru că am avut și un eveniment nefericit în această noapte nu vreau să fac mai multe precizări. O studentă de la medicină militară și-a pierdut viața într-un accident rutier astă noapte. Transmit condoleanțe familiei și am propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria ei și a colegului ei, cu care se afla, student la medicină civilă, la UMF Târgu Mureș”, a spus Mircea Dușa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.