„Vacanța de vară cu Excelsior”

0

Teatrul Excelsior invită bucureștenii, în fiecare weekend din perioada 29 mai – 30 august, la „Vacanța de vară cu Excelsior”, proiect în cadrul căruia vor putea vedea spectacole de teatru, dans, muzică sau proiecții de filme în aer liber, informează un comunicat al instituției de cultură, remis Agerpres.

„Primul eveniment, care va avea loc între 30 și 31 mai, se va desfășura sub bagheta Marelui Magician. El va dirija ‘Festivalul copiilor’, organizat cu ocazia zilei de 1 iunie. Protagoniștii mini-festivalului vor fi — cum altfel?! — copiii și adolescenții. Astfel, timp de două zile, Teatrul Excelsior va deveni un tărâm al poveștii, modelat de cei mici. Vă așteptăm în număr cât mai mare să admirați talentul copiilor și tinerilor și să vă bucurați de inocența și energia copilăriei”, se arată în documentul citat.

Piațeta din fața teatrului va găzdui și un târg de produse destinate copiilor, precum și multe alte surprize.

Primul weekend din „Vacanța de vară cu Excelsior” se va deschide sâmbătă, de la ora 11,00, cu „Jocul de-a teatrul”, cu artiștii Clubului de Teatru pentru Copii Mezzentino și se va încheia duminică, cu spectacolul „De prin teatru adunate”, al trupei de teatru a Colegiului de Informatică „Tudor Vianu”, programat de la ora 19,30.

Din programul de weekend nu vor lipsi concursurile și spectacole oferite de Trupa Joy („Micul Prinț”, „I Feel Good”) și Școala de Canto Ozana Barabancea.

Amfitrionul evenimentului organizat de Teatrul Excelsior va fi Marele Magician, potrivit sursei citate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.