5.000 de pacienți vor fi tratați cu interferon free

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că se preconizează să fie tratați, pentru început, cu interferon free, după semnarea contractelor cost-volum, aproximativ 4.500-5.000 de pacienți cu hepatită C, fibroză hepatică și ciroză.

„Bolnavii de hepatită sunt un grup de bolnavi extrem de important pentru CNAS. Este adevărat, CNAS se ocupă de toți pacienții, dar sunt și boli speciale. Dacă ar depinde doar de mine, pentru a semna primul contract probabil că săptămâna aceasta, cum nu depinde doar de mine, sunt mulți actori implicați, atunci probabil că, nu știu, în două săptămâni, într-o lună. Ceea ce ține doar de mine facem cât se poate de repede și încercăm să facem și lucrurile bine și transparent. Pentru început, după evidențele noastre, după calculele noastre, probabil undeva între 4.000-5.000 pacienți și mă refer la pacienții cu F4, deci probabil că o medie de 4.500 plus sau minus în funcție de câți bolnavi se încadrează în criteriile medicale. Cel care dictează este criteriul medical. Vorbim de 4.500-5.000 de pacienți în acest moment și apoi, sigur, există o continuare anuală, am și spus că trebuie să fie un plan multianual pentru că sunt și alți bolnavi”, a afirmat președintele CNAS, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, CNAS încearcă să obțină cel mai bun preț pentru tratamentul cu interferon free pentru cât mai mulți pacienți. Ciurchea a precizat că va fi păstrată condiția ca plata să fie făcută pentru pacient vindecat.”Încercăm să obținem cel mai bun preț, cel mai bun preț pentru mine însemnând să putem să tratăm toți pacienții. Păstrăm acea condiție cu plata pentru pacienții care s-au vindecat. Dacă în două săptămâni sau o lună se semnează contractele, pacienții vor putea avea tratament de a doua zi. S-ar putea și din iulie. Sunt pacienți care sunt deja investigați, deja cu un dosar complet, la care nu ai ce să mai adaugi sau ce să mai scoți, sunt criteriile medicale”, a afirmat șeful CNAS.

Prezent la conferința de presă, europarlamentarul Cristian Bușoi a afirmat că prețul pentru terapia cu interferon free este mare nu numai pentru România, dar și pentru țări cu bugete mai mari.

„Nu doar pentru România costul mare al noilor terapii este o problemă, chiar și pentru țările cu bugete foarte mari și cu o bună dezvoltare lucrurile nu sunt foarte simple. Evident că în toate țările UE vor fi discounturi față de prețul de listă 45.000-50.000 de euro, dar oricum lucrurile nu sunt deloc simple din punct de vedere bugetar. (…) Mai sunt și câteva lucruri tehnice încă nerezolvate, după știința mea, înainte de a se intra pe negocierea propriu-zisă de preț, de discount. Acolo sunt foarte convins și am mare încredere, așa cum îl cunosc pe președintele Casei, că va lupta și va obține cel mai mic preț posibil și cred că va fi cel mai mic preț din Europa de departe. Nu sunt încă multe țări din Europa care au trecut la implementarea terapiei interferon free”, a afirmat Bușoi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.