Nu îți plătești taxele, nu primești alocații de la stat !

Un număr de 9.300 de români sunt suspendați în acest moment de la primirea diverselor alocații sociale de stat din cauza neplății taxelor.

Nu mai puțin de 9.373 de beneficiari ai diverselor alocații sociale au fost „tăiați” de pe listele de plată, în condițiile în care nu și-au achitat obligaţiile legale către bugetele locale.

Românii care nu și-au achitat taxele locale până la 31 martie nu mai primesc pe o perioadă de 5 luni următoarele tipuri de alocații: Indemnizaţia pentru creşterea copilului (ICC), Venitul minim garantat (VMG) și Ajutorul pentru sușterea familiei (ASF).

Începând cu anul 2012, pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, familiile şi persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puţin 6 luni, au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială.

Verificarea îndeplinirii obligaţiei se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată către bugetul local aferente anului anterior.

În situaţia în care, până la data de 31 martie a fiecărui an, primarul constată că nu a fost îndeplinită obligaţia, acesta suspendă prin dispoziţie, dreptul (la ajutorul social indemnizatie crestere copil – alocatia pentru sustinerea familie) pentru o perioadă de 5 luni, începând cu drepturile aferente lunii aprilie.

Câți români se află în această situație în acest moment: 2.981 pentru ICC, 3.225 pentru VMG și 3.169 pentru ASF (datele sunt aferente anului 2014).

Achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local în perioada celor 5 luni atrage reluarea plăţii drepturilor, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.