Consilierii lui Iohannis, săraci și nu prea…

0

Preşedintele Klaus Iohannis are, în momentul de faţă, zece consilieri prezidenţiali şi unsprezece consilieri de stat.  Cei mai mulţi dintre sfătuitorii preşedintelui au averi consistente, însă există şi consilieri care nu au mai nimic, cu excepţia veniturilor din salarii, sau destul de puţin, relatează Romaniatv.net.

Dintre consilierii prezidenţiali, cel mai „sărac” este MIHAELA CIOCHINĂ, de la Departamentul Legislativ. Fost angajat al Senatului, Mihaela Ciochină are doar un apartament în Bucureşti, de 85 mp, cumpărat în 1996. Nu deţine tablouri, bijuterii, maşini şi nici conturi, dar are datorii de 12.000 de euro şi 10.000 de lei. Anul trecut, potrivit declaraţiei de avere, actualul consilier prezidenţial a încasat venituri de la Senat în valoare de 64. 717 lei, dar şi din drepturi de autor – 14.000 de lei.

ANDREI MURARU, consilier prezidenţial, la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, nu are nici el terenuri, dar este proprietarul unui apartament de 115 mp, în Bucureşti, deţinut împreună cu soţia şi cumpărat în 2011. Muraru nu are maşini, bijuterii sau tablouri. De asemenea nu deţine bani în conturi sau depozite, însă soţia acestuia are datorii de 26.000 de lei şi 30.000 de euro. Consilierul prezidenţial a obţinut, în 2013, venituri de peste 56.000 lei. Salariul soţiei care lucrează la BNR este confidenţial.
DAN MIHALACHE, şeful Cancelariei Preşedintelui, nu poate fi considerat un om sărac, dar nici nu are o avere de invidiat. Principalul sfătuitor al lui Iohannis nu are terenuri şi case şi este posesorul unei Skoda Superb din 2004. Are totuşi bijuterii de 10.000 de euro şi conturi şi depozite de 14.000 de euro şi cca 75.000 de lei. Anul trecut, ca lector universitar, a încasat venituri de 27.475 lei, iar de la Senat – 84.600 de lei. Soţia este consilier la PE şi obţinut 168.333de lei.

Dintre consilierii de stat, Nicoleta Nicolae, de la Cancelaria Preşedintelui – Cabinet Preşedinte, este cel care nu are nimic. Potrivit declaraţiei de avere, fostul jurnalist nu deţine terenuri, casă, maşină sau conturi, singura sursă de venit, fiind, anul trecut, salariul încasat de la Senat, în valoare de 53.186 de lei.

DANIELA BÂRSAN, consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică, nu are o situaţie foarte diferită. Nu are terenuri, case sau bijuterii, în schimb deţine un Ford din 2007. Nu are bani în conturi, însă are o datorie de 40.630 lei. În 2013, a obţinut venituri de peste 38.000 de lei ca şef serviciu la PNL, asistent la cabinetul eurodeputatului Ramona Mănescu şi consilier SGG.

GEORGE VLADIMIR DUHAN , consilier de stat, Departamentul Managementul Resurselor, nu are terenuri, dar este proprietarul unui apartament în Bucureşti, de 50,99 mp, cumpărat în 2007. Mai are un autoturism Honda CR-V, cumpărat în 2009 şi datorii la bancă de 43.000 de euro. Anul trecut, a încasat venituri  în calitate de membru CA al RAR de 41.385 de lei.

IULIA HUIU , de la Cancelaria Preşedintelui – Compartimentul Strategie şi Monitorizare, nu are nici ea terenuri, bijuterii sau conturi, dar deţine două apartamente în Bucureşti, unul moştenit, altul cumpărat în 2009, şi un Citreon din 2007. În 2013 a avut venituri din salarii în valoare de 35.370 de lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.