Contre între Ponta și Orban în Parlament

0

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, i-a spus, marţi, în plenul Camerei, premierului Victor Ponta că a aruncat banii pe apa sâmbetei, că a fost „călăul capitalului românesc” şi că a fost „ca un fiu risipitor” al economiei, iar liderul PSD Marian Neacşu l-a felicitat pe Ponta pentru activitate.

Parlamentarii Ludovic Orban şi Marian Neacşu au făcut aceste afirmaţii la „Ora primul ministru”, din plenul Camerei Deputaţilor, unde Victor Ponta a prezentat, la solicitarea grupului PNL, situaţia economiei.”Domnule viitor fost prim minstru Victor Ponta, ar fi trebuit să vorbiţi un minut pentru că aţi spus că, dacă aţi fi fost în Guvernul Boc, aţi fi vorbit un minut. Aţi fost în Guvernul Boc, domnule Ponta, aţi fost în anul de graţie 2009, în care să ştiţi că s-a luat creditul la FMI, dar probabil nu vă aduceţi aminte, că activitatea dumneavostră în guvern la ora respectivă era aproape cu zero. Despre plătirea datoriei, domnule prim ministru, vreau să vă spun că gradul de îndatorare al României a crescut de când aţi venit dumeavoastră în condiţia de prim ministru şi nu prea am văzut de ce a crescut. În mod normal, ar fi trebuit să crească pe proiecte de investiţii, pe tot ceea ce înseamnă asigurarea dezvoltării economice, în timp ce dumneavoastră aţi irosit aceşti bani din împrumuturi, i-aţi aruncat pe apa sâmbetei”, a susţinut Ludovic Orban, potrivit Mediafax.

Orban a mai spus că Ponta este şi „călăul capitalului românesc„. „Pot să spun că aţi fost călăul capitalului românesc. De când sunteţi prim ministru, peste 370.000 s-au închis şi peste 80.000 de firme au intrat în insolvenţă”, a adăugat liderul PNL.

În schimb, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, l-a felicitat pe Victor Ponta pentru activitate şi l-a sigurat că deputaţii vor asigura legislaţia necesară guvernării.

Vă felicit, domnule prim ministru, pentru activitatea dusă. Vă asigur că vom fi aici, în bănci, pentru a asigura legislaţia pentru ca Guvernul să guverneze pentru binele oamenilor. Aştept să finalizăm Codul fiscal, reducerea TVA. Bănuiesc că toţi copiii sunt mulţumiţi că alocaţiile sunt mai mari. Urez succes Guvernului„, a spus Marian Neacşu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.