Vâlcov a fost adus la sediul DNA pentru un nou dosar
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost adus miercuri la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru un nou dosar.
În dosarul în care a fost trimis în judecată, Darius Vâlcov este acuzat de DNA că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.
Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.
Potrivit DNA, în 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).