George W. Bush și Bill Clinton, mai populari decât Obama

0

Fostul președinte George W. Bush, la putere între 2001- 2009, este mai popular în rândul americanilor decât succesorul său Barack Obama, potrivit unui sondaj CNN/ORC publicat miercuri, relatează AFP.

Potrivit acestei anchete, 52% dintre persoanele chestionate au o opinie favorabilă fostului președinte republican față de 49% pentru actualul ocupant democrat al Casei Albe.

Depărtarea de putere și o relativă discreție în mass-media au avut o influență pozitivă: este pentru prima data în zece ani când George W. Bush, care a părăsit președinția în ianuarie 2009, a înregistrat mai multe opinii favorabile decât nefavorabile (52% față de 43%), conform sondajului.

Din ultimii cinci președinți ai SUA, doi se detașează clar : George H. W. Bush și Bill Clinton, amândoi cu 64% de opinii favorabile. Aceste cifre capătă o importanță specială în apropierea alegerilor prezidențiale din 2016 la care aceste două familii ar urma să joace din nou primele roluri.

Hillary Clinton, soția lui Bill, este marea favorită în tabăra democrată. Jeb Bush, fratele lui George W. și fiul lui George H.W., nu-și ascunde intenția de a se lansa în luptă alături de republicani.

Sondajul a fost realizat telefonic între 29 și 31 mai pe un eșantion reprezentativ de 1.025 de americani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.