Judecătorii îi cer lui Iohannis să convoace CSAT

0

Uniunea Națională a Judecătorilor din România i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru a verifica toate hotărârile „în baza cărora SRI se implică în actul de justiție, precum și revocarea celor care nu sunt conforme cu Constituția și legile țării”.

De asemenea, potrivit sursei citate, judecătorii i-au cerut șefului statului să verifice toate activitățile SRI în justiție și să se ia „toate măsurilor necesare pentru restabilirea legalității și angajarea răspunderii celor vinovați de încălcarea limitelor prevăzute de lege”, potrivit Agerpres.

„Solicitarea judecătorilor vine după ce generalul SRI Dumitru Dumbravă a spus într-un interviu că, în baza unui nou „concept integrat” de combatere a corupției, instanțele de judecată au devenit pentru SRI „câmp tactic”, unde în prezent Serviciul își menține „interesul/ atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze.

De asemenea, afirmația generalului Dumbravă a fost întărită de actualul director al SRI, Eduard Hellvig, care a spus că serviciul urmărește procesele „să nu existe persoane cum au fost în trecut, judecători, procurori, care pe drum au uitat că servesc statul român și au avut alte preocupări decât a servi statul român.

Judecătorii consideră că prin această implicare activă în procesul judiciar, SRI își depășește atribuțiile și încalcă Constituția și legile țării, discreditând întregul sistem de justiție”, se precizează în comunicatul de presă al UNJR.

În opinia semnatarilor scrisorii adresate președintelui, „efectele acestui tip de acțiune sunt devastatoare”. „Nu doar că independența judecătorului este periclitată, prin presiunea pusă asupra acestuia, dar și încrederea în sistemul de justiție va fi grav afectată. Fiecare achitare va fi primită cu suspiciuni vis-a-vis de coruperea judecătorului însuși, fiecare condamnare va fi primită cu suspiciunea efectelor presiunii ascunse și obscure a serviciilor”, afirmă semnatarii scrisorii.

UNJR reia apelul public făcut tuturor factorilor de decizie din România „pentru a clarifica influența pe care SRI o are asupra justiției”. „Toți cetățenii României merită ca, după 25 de ani de la căderea comunismului, să aibă încrederea că, dacă ajung în sala de judecată, au parte de un proces echitabil, unde decizia judecătorului este dată pe probe și în baza legii, nu la presiunea unui serviciu secret”, se mai arată în comunicat.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.