Prințul Ali va candida la noile alegeri pentru șefia FIFA

Prințul iordanian Ali din Al Husseini, candidat fără succes la președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), la alegerile de vineri, se va prezenta la noile alegeri după demisia lui Joseph Blatter, a declarat pentru AFP unul dintre adjuncții săi.

”În cazul unor noi alegeri, prințul Ali este pregătit”, a declarat Salah Sabra, vicepreședintele Federației Iordaniene de Fotbal, condusă de Ali, adăugând că prințul este, de asemenea, ”pregătit să preia președinția FIFA cu efect imediat, dacă i se cere”.”Studiem în prezent situația juridică a președinției FIFA”, care și-a pierdut, potrivit oficialului iordanian, ”legitimitatea”.

”Prințul Ali este pregătit să preia șefia FIFA în orice moment, dacă i se va cere”, a subliniat Salah Sabra.

Sabra a mai spus că demisia lui Blatter este ”o mare lovitură”, adăugând că prințul Ali ”a reușit să provoace schimbarea” la conducerea FIFA.

Elvețianul Sepp Blatter și-a anunțat marți demisia din funcția de președinte al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), însă a indicat că va rămâne în fruntea FIFA până la congresul extraordinar la care va fi ales urmașul său. Vineri, Blatter fusese reales pentru un al cincilea mandat în fruntea FIFA, după ce prințul Ali bin Al Husseini se retrăsese din cursă înaintea turului doi de scrutin. Blatter obținuse 133 de voturi, iar Ali 73 în primul tur.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.