26 de autospeciale, predate ISU

Un număr de 26 de autospeciale achiziționate de Ministerul Sănătății pentru intervenții la accidente colective și calamități au fost predate către inspectoratele pentru situații de urgență, joi, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

„Sunt 25 de mașini de mare capacitate pentru transport personal și victime multiple, o autospecială în caz de calamități sau accidente colective. Se poate constitui într-un punct medical avansat, cu capacitate de preluare de 40 de pacienți. Un astfel de spital mobil are în dotare echipamente speciale, care îi asigură o autonomie de 24 de ore, iar cu aceste vehicule de mare capacitate pot fi transportați până la 11 pacienți, în funcție de starea medicală a acestora”, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, prezent la eveniment.

Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Interne desfășoară un program de dotare logistică cu autospeciale pentru toate structurile sale, care urmează să fie finalizat în această vară.

„Alături de acest demers, avem în derulare proceduri de achiziții prin SEAP pentru alte mijloace logistice destinate pompierilor militari, cum ar fi ambarcațiuni de intervenție și salvare, motopompe, bărci de diferite tipuri, șenilate, instalații de filtrare a apei sau echipamente de respirat”, a declarat vicepremierul.

La eveniment a participat și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.