Lucescu și Șahtior au pierdut Cupa Ucrainei

Dinamo Kiev a reușit eventul în Ucraina după 8 ani, în urma succesului din finala Cupei, contra grupării Șahtior Donețk, pregătite de Mircea Lucescu, scor 5-4, la penalty-uri, de pe Stadionul Olimpic din Kiev. După 120 de minute de joc lipsite de spectacol, scorul a fost egal, 0-0.

Formația antrenată de Serghei Rebrev, campioană în Ucraina după 6 ani, au reușit un singur event de la venirea lui Mircea Lucescu la Șahtior, în 2007.

Dinamo Kiev, aflată la al doilea succes consecutiv în această competiție (anul trecut a dispus cu 2-1 de Șahtior în finală), a încheiat meciul de joi în inferioritate numerică, după eliminarea mijlocașului Serghei Rybalka, în minutul 115.

La loviturile de departajare, Șahtior a condus cu 3-1, după ce Dario Srna, Luiz Adriano și Douglas Costa au transformat, în timp ce Dinamo a ratat primul și al treilea penalty, prin Miguel Veloso și Antunes, iar Aleksandar Dragović a înscris. Apoi, noua campioană a Ucrainei a marcat de patru ori la rând, prin Oleh Gusev, Andrei Iarmolenko, Younes Belhanda și Evghen Kacheridi, în timp ce, de la Mineri, au ratat Taison și Iaroslav Rakițkiy, Alex Teixeira a transformat, dar Oleksandr Gladkiy, la execuția decisivă, a fost neinspirat.

În campionat, Dinamo a învins-o pe Șahtior cu 1-0 în tur (pe 5 octombrie 2014; primul succes în Premier League contra marii rivale de la un 3-0 reușit pe 1 mai 2011), iar în retur s-a consemnat o remiză, scor 0-0.

Tehnicianul român, care și-a anunțat plecarea de la Mineri în repetate rânduri în acest an, a cucerit titlul în Ucraina în anii 2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2014. De asemenea, antrenorul român a câştigat şi 5 Cupe, în anii 2004, 2008, 2011, 2012 și 2013. Mircea Lucescu a mai câştigat, cu Şahtior, 5 Supercupe (2005, 2008, 2010, 20122013) și Cupa UEFA (2009), iar anul trecut a fost desemnat pentru a șaptea oară cel mai valoros antrenor din Ucraina.

Dinamo Kiev și-a trecut astfel în palmares a 20-a Cupă pe plan intern, la scurt timp după cel de-al 27-lea titlu, inclusiv cele din perioada sovietică.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.