Peste 95% din populația lumii are probleme de sănătate

0

Peste 95 % din populația lumii are una sau mai multe probleme de sănătate, existând persoane chiar și cu cinci boli, potrivit Studiului Global Burden of Disease (GBD) realizat în perioada 1990-2013 și publicat luni de revista britanică ‘The Lancet’, citat de EFE.

Studiul relevă că procentul de ani de viață sănătoasă pierduți din cauza a diferite boli a crescut de la 21 % în 1990 la 31 % în 2013. Pe măsură ce numărul populației crește și în același timp crește și numărul vârstnicilor, procentul persoanelor care trăiesc în condiții nu tocmai sănătoase ar putea crește în următorii ani, notează conducătorul studiului, Theo Vos, de la Institutul de Sănătate și Evaluare al Universității din Washington.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat în detaliu aspecte ale stării de sănătate a populației din întreaga lume, în perioada 1990 și 2013. În ultimii 23 de ani, principalele cauze al deteriorării sănătății s-au schimbat considerabil.

În 2013, artritele, durerile de spate, depresia, anxietatea, consumul de alcool și droguri au reprezentat aproape jumătate din problemele de sănătate ale populației. Autorii subliniază de asemenea și o creștere a cazurilor de diabet — 43 % în ultimii 23 de ani — ce contrastează cu procentul deceselor generate de această boală de doar 9 %.

GBD a analizat 35.620 de surse de informație asupra bolilor și leziunilor înregistrate în 188 de țări în perioada menționată și impactul lor asupra sistemului medical din aceste țări. Potrivit studiului, a existat o pierdere a sănătății asociată diabetului (136 %), bolii Alzheimer (92 %), abuzului de medicamente (120 %) și artrozei (75 %).

În țări, precum Mexic, Nicaragua, Panama și Venezuela, artrita a fost al treilea factor care a contribuit la generarea unui handicap locomotor. Vos a subliniat și problemele mentale care afectează populația și care nu au primit atenția medicală cuvenită.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.