Udrea atacă în toate direcțiile

Elena Udrea a comentat, luni, situaţia premierului Victor Ponta, căruia i se cere să demisioneze din fruntea Guvernului pentru că este suspect în dosarul lui Dan Şova. Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului, trimisă în judecată pentru fapte de corupţie în dosarul „Gala Bute” a apreciat că primul-ministru este acum victima „justiţiei politice” la care „a instigat” în ultima perioadă, când a făcut o „obsesie” pentru a-i vedea pe ea şi pe Traian Băsescu în puşcărie.

Elena Udrea a declarat luni, la ICCJ, unde a fost prezentă la un nou termen în dosarul „Gala Bute”, în care este judecată în stare de arest la domiciliu, că era previzibil ca Victor Ponta să ajungă să aibă dosar la DNA.

„Domnului Victor Ponta i se întâmplă ceea ce merită şi ceea ce era de aşteptat să i se întâmple. Toţi cei care nu au ochelari de cal în această perioadă puteau să prevadă faptul că se va ajunge aici. Victor Ponta are o problemă mare, care dacă ar fi doar a dânsului nu ar fi atât de importantă. Dar fiind şi prim ministru, şi şeful celui mai mare partid din România devine o problemă a tuturor. Dânsul este prea arogant şi prea ţâfnos pentru a înţelege rolul pe care ar fi trebuit să-l joace în acestă perioadă. Domnul Ponta are o obsesie: Băsescu şi Udrea la puşcărie. Dar această strategie a d-lui Victor Ponta, care l-a făcut să piardă de altfel şi alegerile prezidenţiale, se întoarce împotriva lui. Pentru că nu poţi pe de o parte să instigi la o justiţie politică, aşa cum face dânsul deschizând prin procurorul general Niţu dosare şi iarăşi dosare lui Traian Băsescu şi strigând peste tot în public «Băsescu şi Udrea la puşcrie», şi pe de altă parte să te plângi că tu însuţi ai avea un dosar care are ca scop schimbarea ta din funcţie”, a declarat Elena Udrea.

Elena Udrea a calificat drept „dificilă” situaţia actuală a lui Victor Ponta şi a apreciat că soarta guvernului PSD-UNPR-PC-PLR depinde de modul în care el va pleca din fruntea Executivului. Totuşi, fostul ministru nu crede că alternativele la guvernul Ponta sunt prea atractive: „Cum pleacă Victor Ponta de la guvernare – prin moţiune de cenzură sau cu un dosar penal – şi mai ales cine vine în locul lui, de aceste două lucruri depinde soarta României”.

Mai mult, Elena Udrea a declarat că nu este exclus ca pe numele lui Victor Ponta să apară noi dosare penale: „Victor Ponta ar fi trebuit să-şi fi dat demisia demult pentru o mulţime de lucruri pe care le-a făcut greşit ca prim ministru. După mine, putea să nu fie prim ministru, că ţara nu pierdea nimic. Nu ştiu dacă motivul pentru care ar trebui să plece ar trebui să fie ACEST dosar penal pe care îl are, pentru că probabil în cazul lui Ponta ăsta este UN dosar penal, mai pot fi şi altele”.

Ea a mai spus că dacă s-ar ajunge la situaţia ca guvernul Victor Ponta să fie înlocuit cu un executiv condus de Cătălin Predoiu România s-ar afla în proverbiala situaţie a saltului din lac în puţ.
„Dacă Victor Ponta pleacă de la guvernare, avem o problemă şi cu cine vine în locul lui. Dacă pleacă guvernul PSD, care din punctul meu de vedere – probabil mai puţin ultimele măsuri cu scăderea TVA şi ce au mai reuşit – a fost un guvern neperformant, întrebarea este cine vine în loc. Nu ştiu cine ar putea să vină. Ar trebui să vină cineva care să aibă suţinere în Parlament. Dar dacă ar veni Cătălin Predoiu, spre exemplu, atunci am căzut din lac în puţ, pentru că domnul Predoiu este implicat în dosarul Gala Bute. Are o disjungere din acest dosar care oricând poate să ajungă pe lista de priorităţi a DNA şi să-l pună în situaţia în care este Victor Ponta astăzi”, a declarat Elena Udrea, apreciind însă că acuzaţiile pentru care i s-a făcut dosar lui Cătălin Predoiu, disjuns din Gala Bute, sunt „aberante”.

Elena Udrea a apreciat că nici măcar Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, nu reprezintă o alternativă pentru funcţia de prim ministru, întrucât „are şi dânsa nişte probleme nerezolvate care se pot transforma în dosare penale”.

„Cred că actuala clasă politică a intrat în colaps. Politicienii sunt morţi de frică, paralizaţi de frica propriilor schelete din dulap şi nu mai fac nimic pentru ţară Parlamentul ar putea acum să se închidă pentru că la modul laş în care se comportă actuala clasă politică şi actualul Parlament nu pot face decât rău acestui popor”, a conchis Elena Udrea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.