A bătut gongul la Godot

S-a dat startul celei de-a doua ediţii a festivalului de teatru destinat tinerilor actori –Hyperion iese la Godot. Luni dimineaţă, la festivitatea de deschidere, pe scena de laGodot Café-Teatru a păşit actriţa Maia Morgenstern – decan al Facultăţii de Artă Geo Saizescu, alături de domnul Vlad Leu – prodecan al aceleiaşi facultăţi din cadrul Universităţii Hyperion.

Vădit emoţionaţi, cei doi mentori ai studentilor de la Hyperion s-au declarat încântaţi de reuşita evenimentului şi de seriozitatea cu care au răspuns studenţii acestei provocări de a păşi pe scena de la Godot, asumându-şi în mod responsabil participarea la competiţia dintre cele mai prestigioase şcoli de teatru din ţară.

“Sunt extrem de fericită şi extrem de emoţionată. Mi se pare foarte important să ne aflăm pe scena de la Godot Café-Teatru. Faptul că Facultatea de Arte de la Hyperion se află acum la Godot, mi se pare un vis devenit realitate. Godot Café-Teatru e mai mult decât o cafenea, este un current. E o speranţă, e un deziderat, e un formator de opinie, e un vector, un vârf de săgeată. Găzduieşte şi formează tinerii şi foarte tinerii artişti şi, de asemenea, creează un segment al publicului extreme de deschis, de special. Un public sincer, un public care iubeşte cu pasiune forma de spectacol viu, proaspăt, ce propune dezbateri, propune analize, propune implicare. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut posibil acest lucru şi vă iubesc pe toţi!”– Maia Morgenstern

Domnul Vlad Leu, prodecanul Facultăţii de Arte Geo Saizescu  a subliniat faptul că munca actorului cu sine însuşi nu trebuie să se oprească odată cu terminarea studiilor universitare. “Profesionismul se clădeşte încet şi trainic, cărămidă după cărămidă, an după an, pentru tot restul vieţii. Dragostea pentru teatru, pentru artele spectacolului trebuie să rămână vie în inimile celor care şi-au ales această profesiune. Le doresc să nu trădeze şi să nu lase jos ştacheta performanţei artistice.”

Alături de dânşii au urcat apoi pe scenă Diana Dimian – directorul artistic al festivalului, împreună cu actriţa Adriana Trandafir, preşedinta juriului din acest an. Fiecare a mulţumit pentru iniţiativa şi susţinerea oferită de Godot Café-Teatru şi au încurajat tinerii artişti. Adriana Trandafir a încheiat“Actoria nu e o meserie, ci un blestem frumos”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.