Zegrean, despre suspendarea lui Ponta

0

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a afirmat miercuri, întrebat de o posibilă „forțare” a suspendării premierului în cazul în care este și membru al Parlamentului, că acest lucru nu se poate face decât conform legii.

„Păi cum s-o forțezi, dacă la lege scrie cum trebuie făcut? Poți să forțezi, poți să faci ce vrei, dar legea e altfel”, a declarat președintele CCR.

El a mai spus că nu vrea să comenteze în legătură cu sesizarea CCR în ceea ce privește conflictul între instituțiile statului.”Despre asta nu vorbesc. Ei știu foarte bine Constituția, au consilieri, și președintele și premierul, au consilieri foarte buni, știu să le spună ce au de făcut, nu trebuie să le spunem noi”, a arătat Zegrean.

În ceea ce privește declarația președintei ÎCCJ, Livia Stanciu, potrivit căreia „nimeni nu e mai presus de lege, dar are impresia că unii sunt mai presus de lege”, Zegrean a afirmat că textul la care face referire este corect, dar nu poate comenta „ce impresie are doamna președinte”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.