Contractul pentru autostrada Pitești – Sibiu se va semna vineri

Share:

Contractul pentru autostrada Pitești – Sibiu se va semna vineri, a anunțat, miercuri seară, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la postul de televiziune Digi 24.

„Vineri, poimâine, cred că se va putea semna contractul și după aceea urmează un montaj financiar pe treaba aceasta, după ce durează un an de zile studii geo etc., etapizarea lucrărilor pe tronsoane, astfel încât să începem din multe puncte simultan. S-ar putea ca să începem partea în care nu avem nevoie de atâtea studii geo. Este o porțiune de la Sibiu spre munte și de la Pitești spre munte în care am putea începe mai repede lucrările decât în interiorul defileului sau chiar în interiorul strict montan. Dar acolo mai avem de lucru. Vineri se semnează contractul și considerăm problema încheiată că, odată începută, cineva o va și termina. Că noi, că următorii…”, a spus Rus, citat de Agerpres.

Întrebat când a devenit o prioritate pentru autoritățile de resort această autostradă, ministrul Rus a răspuns că „tot timpul” și a explicat că, deși la primele evaluări, Pitești — Sibiu s-a calificat pentru drum expres, cu exproprieri la nivel de autostradă, Comisia Europeană a solicitat un punctaj mai mare pentru întreaga rețea TEN-T.

„A fost tot timpul o prioritate (autostrada Pitești — Sibiu — n.r.). Pe primele evaluări pe care le-au făcut specialiștii americani, pentru că am avut o firmă americană care a făcut evaluările acestea de trafic, de eficiență economică etc., se califica într-o primă instanță ca drum expres, dar oricum exproprierile urmau să se facă la nivel de autostradă. După aceea, când am evaluat proiectele ca să prioritizăm toate planurile și Comisia Europeană ne-a cerut să dăm punctaje mai mari pentru tot ce înseamnă rețeaua TEN—T, deci pentru rețeaua europeană, atunci acestea au luat din start un punctaj mai mare. La asta s-a adăugat eficiența, care a adus un punctaj suplimentar, astfel încât Pitești — Sibiu a ajuns pe un loc fruntaș în prioritățile pe care noi le avem”, a spus Rus.

Potrivit șefului de la Transporturi, finanțarea lucrărilor la această autostradă va fi din fonduri europene, din bugetul de stat, dar și din fonduri BEI/BERD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.