”Giselle”, la Opera Națională

0

Unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet romantic revine în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti într-o nouă versiune coregrafică. ,,Giselle” de Adolphe Charles Adam, în coregrafia semnată de Johan Kobborg şi Ethan Stiefel, va avea premiera la Opera Naţională Bucureşti joi, 11 iunie, ora 19.00.

„Giselle” prezintă în paşi de dans o intrigă simplă, dar suficientă pentru a declanşa un spectru larg de emoţii: un flirt duce la iubire, speranţă, tristeţe, disperare.

Acest balet-basm, creat de Jean Coralli şi Jules Perrot în anul 1841, adaptat mai târziu de Marius Petipa, a fost repus în scenă în anul 2012 de doi dintre cei mai cunoscuţi dansatori şi coregrafi de astăzi, Ethan Stiefel şi Johan Kobborg, pentru Baletul Regal din Noua Zeelandă şi s-a bucurat de un mare succes. Cei doi coregrafi au adus şi adaptat această producţie pentru Opera Naţională Bucureşti, cu o nouă distribuţie, mai mare decât cea iniţială, şi cu anumite influenţe româneşti, prezente în costumele create de Natalia Stewart şi decorurile lui Howard Jones. Subiectul acestei montări este plasat în secolul al XIX-lea, mai aproape de perioada în care a fost creat baletul, iar coregrafia a fost adaptată după versiunea lui Marius Petipa, dar cu mai multă mişcare, pasiune şi acţiune.

Am vrut să aducem povestea mai aproape de noi, atât cât era posibil din punct de vedere estetic pentru un spectacol care trebuie să fie mare, bogat, dar în acelaşi timp contemporan, cu linii clare, curate. Nu am dorit să-l reproducem greoi, cu aspect învechit, prăfuit. Am căutat să-i dăm un aer proaspăt din toate punctele de vedere, şi în ceea ce priveşte decorurile şi costumele”, spune coregraful Ethan Stiefel.

Aceste adăugiri fine oferă o nouă viaţă lucrării şi extrag esenţa poveştii, punând-o într-o lumină nouă pentru privitor. Ethan Stiefel şi Johan Kobborg au dorit să refacă baletul într-un mod cât mai interesant pentru diferite tipuri de public, respectând în acelaşi timp tradiţia. Scopul lor principal a fost găsirea unei modalităţi de a armoniza vechiul şi noul, fără a accentua o anume trăsătură în pofida alteia.

Cred că povestea baletului «Giselle» este pur şi simplu fascinantă. Ea atinge două aspecte ale vieţii şi dragostei. Realismul şi acel realism pe care ni-l creăm prin imaginaţie şi pe care îl credem adevărat. Sunt fascinat de motivele pentru care oamenii acţionează într-un fel sau altul, care este gândul din spatele fiecărei acţiuni şi, adesea, găsesc aceste lucruri mai interesante chiar decât reacţiile lor. Câteodată, ne dăm seama prea târziu de ceea ce avem, iar Albrecht este în această situaţie”, mărturiseşte şi coregraful Johan Kobborg.

Atât Ethan Stiefel, cât şi Johan Kobborg, aflaţi acum în postura de coregrafi, s-au aflat în trecut şi în ipostaza de dansatori interpretând de multe ori rolul principal masculin, Albrecht, rol nelipsit din repertoriul oricărui mare balerin.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.