Hidroelectrica câștigă și ultimul litigiu privind denunțarea contractelor cu „băieții deștepți”

0

Pe 8 iunie 2015 Tribunalul București a respins contestația traderului de energie Alpiq Romindustries împotriva măsurii Administratorului judiciar EURO INSOL de denunțare a contractului de vânzare energie electrică dintre Hidroelectrica și Alpiq Romindustries, obligând constestatorul să suporte și cheltuielile de judecată. La acest moment, toate contestațiile traderilor de energie împotriva măsurii denunțării contractelor au fost respinse de către Tribunalul București, pe rolul instanțelor mai aflându-se 16 litigii, din 75 inițiale, având ca obiect contestații împotriva tabelului preliminar de creanțe, contestații la forța majoră din 2012 și acțiuni în despăgubire, informează Biroul de presă al Hidroelectrica.

EURO INSOL a încercat renegocierea tuturor contractelor bilaterale în vigoare la data deschiderii procedurii, în scopul alinierii prețului contractual la condițiile pieței, prețul fiind la acel moment dublu față de cel practicat în contracte. Executarea contractelor încheiate cu traderii de energie i-a adus companiei, în perioada 2006 – 2012, un prejudiciu de peste 1 miliard Euro, reprezentând diferența dintre prețul pieței și cel din contractele cu traderii de energie.

Contractul cu Alpiq Romindustries a fost denunțat de administratorul judiciar începând cu data de 01.08.2012 pentru că a generat pierderi în patrimoniul Hidroelectrica de 422 milioane lei numai în perioada 2006 – 2012.

Prin denunțarea contractelor încheiate cu traderii de energie, a fost disponibilizată o cantitate de energie de 7,2 milioane MWh, pe care Hidroelectrica ar fi fost obligată să o livreze până în anul 2018 la prețuri sub costul de producție, generând pentru Hidroelectrica o pierdere anuală de peste 70 milioane de Euro.

Valorificând la prețul pietei cantitatea de energie disponibilizată din contractele cu baieții deștepti, Hidroelectrica a realizat în perioada septembrie 2012- decembrie 2014 venituri suplimentare de aproximativ 230 milioane euro.

„Respingerea pe fond a tuturor contestațiilor formulate de traderii de energie împotriva denunțării contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice validează definitiv măsura administratorului judiciar și atestă ca scopul denunțării, constând în maximizarea averii Hidroelectrica, a fost atins. Disponibilizarea cantităților de energie vândute în pierdere în trecut, și vânzarea acestora în condiții de piață au reprezentat instrumente de redresare economică a Hidroelectrica, iar efectul denunțărilor, împreună cu celelalte măsuri implementate în cei 3 ani de insolvență vizând optimizarea costurilor, maximizarea veniturilor, redefinirea fluxurilor și proceselor de producție, implementarea unui management profesionist, au creat premizele obținerii de către Hidroelectrica a unor rezultate financiare de excepție, materializate într-un profit cumulat pe exercițiile financiare 2013-2014 de aproximativ 500 milioane euro”, a declarat av.dr. Remus Adrian Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

 

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.