Pentagonul vrea să instaleze noi baze militare în Irak

0

Pentagonul intenționează să instaleze noi baze în Irak pentru a-i aduce mai aproape pe consilierii săi militari de linia frontului cu gruparea Statul Islamic (SI), potrivit unor responsabili din ministerul american al apărării.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren, citat de AFP, noua baza de la Al-Taqadoum (provincia Al-Anbar), anunțată marți cu un efectiv de 450 de militari americani, ar putea fi prima dintr-o serie de noi baze americane Irak.”Ceea ce facem la Al-Taqadoum este ceva ce ne-am propus să facem și în altă parte”, a declarat el.

Cu toate acestea, Casa Albă a subliniat imediat că încă nimic nu s-a decis. „Nu există planuri imediate” pentru noi baze, a subliniat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest.

La trei săptămâni de la căderea Ramadi, acum în mâinile jihadiștilor SI care controlează teritorii vaste în Irak, președintele Barack Obama a anunțat miercuri o consolidare prudentă a dispozitivului SUA în Irak.

Statele Unite vor trimite 450 de militari suplimentari (până în prezent ei erau circa 3.100), pentru a sprijini Divizia a 8-a irakiană. Detașamentul va fi staționat într-un loc nou, baza aeriană Al-Taqadoum, și va cuprinde mai puțin de o sută de consilieri militari, restul fiind personal de sprijin.

Șeful Statului Major Interarme american, generalul Martin Dempsey, a evocat de asemenea posibilitatea unor noi locuri de implantare americană după Al-Taqadoum, pe măsură ce armata irakiană recucerește țara, potrivit unui articol pe site-ul de informații oficial al Pentagonului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.