Exporturile de energie electrică ale României au crescut

0

Exporturile de energie electrică ale României au crescut cu 27% în primele cinci luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, după cuplarea pieței autohtone cu piețele din Republica Cehă, Slovacia și Ungaria, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), remis, marți, Agerpres.

Astfel, în perioada ianuarie — mai 2015, România a exportat 4,5 TWh de energie electrică, față de 3,5 TWh în primele cinci luni din 2014, și a importat o cantitate de 1,7 TWh față de 1,35 TWh anul trecut în intervalul ianuarie — mai.

Soldul import-export a crescut, astfel, de la 2,2 TWh la 2,8 TWh în favoarea exportului în primele cinci luni din acest an. Începând cu 19 noiembrie 2014, Piața pentru Ziua Următoare (PZU) din România funcționează în regim cuplat cu piețele din Republica Cehă, Slovacia și Ungaria prin mecanismul de cuplare prin preț, proiect cunoscut drept 4M MC.

În 2014, România a exportat o cantitate de energie de 9,937 TWh, de 2,09 ori mai mare față de cea din anul anterior, de 4,753 TWh. Importurile de energie electrică au fost de 2,811 TWh, în ușoară creștere față de 2013, când s-au ridicat la 2.737 TWh.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.