Maria Grapini îl atacă dur pe Daniel Constantin

0

Europarlamentarul PC Maria Grapini, îl acuză pe Daniel Constantin că i-a furat partidul lui Dan Voiculescu doar pentru a-l desfiinţa prin fuziunea cu PLR-ul lui Tăriceanu. În acest sens, Maria Grapini i-a adresat liderului conservatorilor o scrisoare deschisă, postată pe pagina sa de Facebook. În acest mesaj, Maria Grapini dă de înţeles că s-ar retrage din Partidul Conservator.

Maria Grapini afirmă că anunţatul congres al partidului a fost convocat nestatutar, iar filiala judeţeană Timiş nu va participa la eveniment.

Eurodeputata dă de înţeles că va susţine în continuare doctrina umanistă, din afara partidului condus de Daniel Constantin, ceea ce ar putea însemna că aceasta se va alătura Partidul Puterii Umaniste social-liberal, relatează Romaniatv.net.

„Aș fi dorit să împărtășesc participanților amărăciunea mea, dezamăgirea mea față de atitudine și deciziile pe care le-ați luat în ultimul an, domnule Președinte.

Am avut încredere în dumneavoastră și timp de patru ani v-am promovat ca pe un tânăr om politic de perspectivă și dumneavoastră  știți acest lucru !

Am crezut în omul Daniel Constantin și credeam că un om din generația celor de 30 de ani  va avea moralitatea și verticalitatea de care este atâta nevoie în politica românească !

M-ați dezamăgit domnule Daniel Constantin, și nu numai pe mine ! Ați dezamăgit mulți oameni, membri sau simpatizanți ai PC.

Cred că cei mai dezamăgiți sunt umaniștii, cei care din 1991 au muncit și au pus bazele Partidului Umanist și au continuat în Partidul Conservator.

A fi umanist înseamnă să respecți oamenii, să-i respecți pe cei care ți-au întins o mână și să nu-i lovești atunci când nu se pot apăra.

A fi umanist înseamnă să răspunzi la solicitările oamenilor, să încerci să-i ajuți.

Voiam să transmit în cadrul Congresului, un ultim mesaj: nu sunt un om laș, nu mi-e teamă decât de Dumnezeu ! Nu pot să particip la proiectul de desființare a PC, a spiritului și doctrinei acestuia !

Voiam să spun umaniștilor, conservatorilor, că nu eu plec din partid, ci dumneavoastră. Desființați un partid pe care l-ați primit de-a gata !

Aș fi vrut să fiu prezentă la ultimul Congres al PC, să spun că nu ați făcut nicio activitate politică  de un an de zile în numele partidului, ați fugit de sigla PC, nu ați vrut să vă mai asociați numele cu PC.

Întrebarea pe care o adresez public este următoarea: dacă nu ați mai vrut să aveți de-a face cu Președintele fondator al PC și cu Partidul Conservator, de ce nu ați plecat din partid ?

Moral era să plecați și să lăsați partidul fondatorilor și celor care au crezut în el. Măcar atâta lucru puteați face, pentru cât ați primit de la PC ! (…)

Nu pot să înțeleg, moral vorbind, cum să ai diferențe de opinie cu cineva, dar să-i confiști (profitând că nu se poate apăra) partidul pe care  l-a fondat ?!

Nu pot domnule Daniel Constantin să fiu partener într-un proiect prin care desființați  un partid în care am investit multă muncă alături de mulți colegi, am investit mult timp și am creat speranțe multor oameni”, a precizat europarlamentarul Maria Grapini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.