Măsuri legislative pentru exportul de lemn

Share:

Senatul a adoptat proiectul de lege inițiat de Guvern referitor la instituirea unor măsuri temporare de monitorizare a exporturilor și a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase.

„În vederea monitorizării exporturilor şi a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestele şi lemn de foc încadrate în poziţiile tarifare 4.401, 4.403 şi 4.407 prevăzute în anexa Regulamentului UE nr. 995/2010 al PE şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn şi care sunt condiţionate de prezentarea avizului de însoţire a materialelor lemnoase, se instituie licenţă de supraveghere”, se prevede în proiectul de lege.

Aceste licențe vor fi emise de Ministerul Economiei, cu avizul Institutului Național de Statistică și cu avizul Ministerului Mediului pentru export şi livrări intra-comunitare.

Toate exporturile şi livrările intra-comunitare de material lemnos trebuie să fie însoţite de licenţă în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestui proiect.

Proiectul de lege a fost adoptat în Senat cu 57 de voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” și 25 de abțineri. El va fi trimis în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.