Ponta: Operația a fost mult mai complicată decât se anticipa!

0

Premierul Victor Ponta a apreciat marți intervenția chirurgicală la genunchi la care a fost supus într-o clinică din Turcia ca fiind „mult mai complicată decât se anticipa” și și-a exprimat încrederea că „până în decembrie” va putea din nou să facă sport.

„Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine — operația a fost mult mai complicată decât se anticipa dar sunt convins că până în decembrie voi putea face sport din nou. Mulțumiri speciale doctorului Ionuț Codorean, care a fost lângă mine și mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii romani — aici însă am ceva ce era imposibil acasă — LINIȘTE și ODIHNĂ)!”, a scris premierul pe Facebook.

Ponta a dat asigurări că se va întoarce „mai sănătos și mai puternic”. „Vreau să-i asigur și pe cei care „se bucură” de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos și mai puternic!”, a adăugat premierul.

Pe 26 mai, în cursul unei întâlniri cu președintele albanez la Tirana, premierul i-a spus acestuia că a jucat baschet și că este ușor accidentat. „Îmi cer scuze, dar am jucat baschet și sunt un pic rănit”, a spus Ponta.

Cu o zi în urmă, premierul Victor Ponta fusese surprins de camerele de luat vederi la ieșirea din Palatul Victoria șchiopătând ușor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.