Aparat de ultimă tehnologie pentru tratarea afecțiunilor locomotorii

0

Un robot achiziționat recent de conducerea Spitalului de Recuperare din Iași va ajuta sute de pacienți cu afecțiuni locomotorii să se ridice din scaunele cu rotile și să meargă din nou.

Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare, a declarat că robotul, de tip Lokomat, în valoare de două milioane de lei, este de ultimă generație. Un aparat similar se mai găsește la Băile Felix, însă nu într-o variantă atât de performantă.

Cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, persoanele care au afecțiuni sau traumatisme de ultimă oră și sunt imobilizați în scaune cu rotile sau la pat vor reuși să învețe să meargă din nou.

Robotul asigură terapia funcțională intensivă prin intermediul ortezelor robotizate cumulate cu numeroase aplicații informatice în domeniul reabilitării. Echipamentul presupune și o plasmă de mari dimensiuni pe care pacientul va putea efectua diferite trasee. În acest mod pacientul este ghidat și stimulat să pășească cât mai aproape de mersul normal, iar aplicațiile digitale oferă, prin intermediul plasmelor, plimbări virtuale pe malul mării sau pe poteci din pădure.

„Acest aparat oferă ultima tehnologie în domeniul pentru recuperarea deficitelor motorii a membrelor inferioare pornind de la cele totale și ajungând la deficite parțiale în care pacientul poate să se deplaseze cu sprijin la coborâtul treptelor. Tehnologia este foarte complexă. Putem seta mișcări parțiale, unilaterale, pentru un singur membru inferior sau pentru ambele. Putem să ne ajutăm și de stimularea electrică, care se sincronizează cu mișcarea imprimată de aparat. O altă variantă este aceea a exersării exercițiilor de kinetoterapie fără stimulare”, a declarat dr Raluca Bârzoi, șeful secției de Recuperare Neuromotorie.

Pentru a beneficia de un astfel de tratament, bolnavii cu afecțiuni neuromotorii au nevoie doar de biletul de trimitere de la un medic specialist și de o programare prealabilă.

Contraindicațiile sunt valabile doar pentru cei cu afecțiuni cardiace sau oncologice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.