FMI și BM îngheață relația cu Republica Moldova

Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au stopat o serie de proiecte de finanțare bugetară cu Republica Moldova, iar UE ar putea întrerupe finanțarea reformei justiției din cauza neonorării angajamentelor de către autoritățile de la Chișinău. În aceste condiții, peste cel mult opt săptămâni Republica Moldova va intra în incapacitate de plată, scrie Deutsche Welle, într-o analiză a situației financiare actuale de peste Prut.

FMI a condiționat, cu aproximativ o lună în urmă, reluarea creditării pentru Republica Moldova de lichidarea celor trei bănci — Banca de Economii, Banca Socială și Unibank — implicate în furtul miliardului de dolari din sistemul bancar al statului. Consiliul alianței minoritare de guvernare de la Chișinău (Partidul Liberal Democrat — Partidul Democrat) a decis însă începerea procedurii de naționalizare a Băncii de Economii. Premierul Chiril Gaburici a încercat să se opună, dar la câteva zile el și-a anunțat demisia și în consecință FMI a suspendat negocierile cu Republica Moldova, informează Agerpres.

Directorul Băncii Mondiale pentru Moldova, Alex Kremer, a anunțat că Republica Moldova nu va primi sprijinul bugetar de 45 de milioane de dolari planificat pentru 2015. Kremer a precizat că relația Băncii Mondiale cu Republica Moldova va rămâne înghețată ”până când autoritățile moldovene vor întreprinde acțiuni decisive” pentru soluționarea problemelor din sectorul bancar.

”Noi recomandăm autorităților ca cele trei bănci aflate în prezent sub administrare specială — Banca de Economii, Banca Socială și Unibank — să fie lichidate. Orice încercare de a naționaliza și recapitaliza Banca de Economii nu ar spori doar costul direct pentru bugetul public, dar ar crea și un risc ca banii contribuabililor să fie utilizați pentru a acoperi pierderile ascunse și pierderile potențiale de viitor. Nu este exclus că o parte din datoriile restante ale Băncii de Economii sunt către persoane implicate în această fraudă. Dacă acest lucru e adevărat, revitalizarea Băncii de Economii le-ar permite să extragă și mai mulți bani din contul contribuabililor’, a atras atenția Alex Kremer. El a adăugat că ”ar fi ilogic și iresponsabil ca Banca Mondială să transfere în bugetul Moldovei banii acționarilor săi prin ușa din față, în timp ce există riscuri ca sume și mai mari de bani publici să fie pierdute prin ușa din dos, din cauza fraudelor și corupției din sectorul bancar”.

Mai mult, Alex Kremer a subliniat că bugetul Republicii Moldova nu este pregătit să beneficieze de sprijin bugetar din partea Băncii Mondiale. ”Banca Mondială poate oferi sprijin unei țări doar atunci când bugetul național al țării respective este sustenabil și reflectă deciziile în materie de politici. Guvernul de la Chișinău va trebui să emită obligațiuni de stat pentru a proteja deponenții (băncilor în derivă) de frauda din sectorul bancar, iar bugetul țării pentru 2015 nu include în prezent costul dobânzii aferente acestor obligațiuni”, a afirmat Kremer.

Deutsche Welle amintește că la ultima ședință de marți a guvernului Gaburici la care acesta și-a prezentat oficial demisia, miniștrii din partea Partidului Democrat au blocat pachetul de legi privind reorganizarea Comisiei Naționale de Integritate (CNI) menit să asigurare independența acesteia, prin excluderea controlului politic, una din condițiile prevăzute în Acordul de finanțare de către Uniunea Europeană a reformei justiției în Republica Moldova. Proiectele vizau modificarea modalității de declarare a averii de către persoanele cu funcții de răspundere și restructurarea CNI.

Șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, și-a manifestat ulterior dezamăgirea față de respingerea acestui pachet de legi. ”Sunt foarte dezamăgit. Reforma Comisiei Naționale de Integritate este o prioritate fundamentală pentru Uniunea Europeană și pentru asistența noastră. Este important ca această lege să ajungă cât mai curând în parlament’, a declarat Tapiola.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.