Doar cinci la sută dintre membrii PLR și PC nu au vrut fuziunea

Share:

Liderii PLR și PC, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Daniel Constantin, susțin că în proporție „covârșitoare” membrii celor două formațiuni și-au dorit fuziunea și că numai 1-5% au dezaprobate această decizie.

Călin Popescu-Tăriceanu a ținut să sublinieze faptul că înființarea noului partid, Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), nu ar fi fost posibilă fără sprijinul parlamentarilor și al membrilor organizațiilor teritoriale ale PLR și PC și că unanimitatea nu este neapărat un semn de sănătate într-un partid democratic.

„Colegul meu (Daniel Constantin — n.r.) spunea că există un procent pe care l-a estimat între 1% și 5% care probabil au alte opțiuni. Eu nu pot să îl estimez, dar nu cred că e mai mare. Într-o democrație și într-un partid cu adevărat democratic, nici nu știu dacă este foarte sănătos să avem numai unanimități. Nu știu să existe parlamentari care să nu dorească să se alăture noii noastre construcții. Prin urmare, vă pot asigura că majoritatea, nu covârșitoare, ci zdrobitoare a tuturor colegilor noștri, fie că vorbesc de colegii din PC, fie despre proprii mei colegi, doresc această construcție politică. Poate în anumite momente și eu, și Daniel am avut semne de întrebare dacă asta este cea mai potrivită soluție. Sunt colegii noștri, cei din teritoriu, parlamentarii care au fost cei mai angajați în această acțiune și care au împins lucrurile înainte. Fără suportul lor, evident că un astfel de proiect nu s-ar fi putut realiza”, a spus Tăriceanu, joi, la Senat.

Referitor la senatorii PC Cristiana Anghel și Dumitru Pelican și la europarlamentarul PC Maria Grapini, care au ridicat problema oportunității fuziunii PLR-PC, Daniel Constantin a precizat că noua formațiune, ALDE, încurajează libertatea de exprimare.

„99% sau 95% din colegi au acceptat această variantă (fuziunea PLR-PC — n.r.) și vor pune umărul la această construcție. (…) Nu cred că vor mai fi discuții, discuțiile au fost până în acest moment. Cei care au avut o altă opțiune cred că deja și-au manifestat această opțiune. Fără să mă refer la cazuri individuale, eu nu i-aș pune pe toți trei în aceeași categorie pentru că am văzut doar o singură reacție, din păcate exprimată în public, pentru că în interiorul partidului au fost cu totul și cu totul alte opțiuni. (…) Noi încurajăm chiar libertatea de exprimare, fie că este în interiorul partidului, fie că această libertate este înțeleasă a fi transmisă în afara partidului. Ca atare, celor care au ales alt drum, le urez succes”, a spus Constantin.

Eurodeputatul Maria Grapini a afirmat, într-o scrisoare deschisă transmisă președintelui PC, Daniel Constantin, că e nemulțumită de modul în care acesta a condus partidul, acuzându-l că nu a fost interesat să îi crească imaginea, cu toate că a primit ‘de-a gata’ formațiunea fondată de Dan Voiculescu.

Vineri, PLR și PC se reunesc în congrese separate pentru a permite delegaților din teritoriu să valideze fuziunea, documentul urmând să fie semnat de liderii celor două formațiuni la Parlament. Ulterior, va avea loc un congres comun ALDE, la care nu sunt invitați politicieni din alte partide, ci doar vor fi transmise mesaje din partea liberalilor europeni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.