PLR și PC fuzionează: noua formațiune se va numi ALDE!

Partidul Liberal Reformator (PLR) și Partidul Conservator (PC) au încheiat discuțiile despre fuziune, noua formațiune – de centru dreapta, de factură liberală – urmând să se numească Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), a anunțat joi președintele PLR, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit acestuia, liberalii din familia europeană, ALDE, s-au arătat „încântați” de denumirea aleasă pentru noua formațiune politică din România, fiind vorba despre „o coincidență fericită”, care nu implică probleme cu privire la asemănarea de siglă și denumire cu cele ale grupului ALDE din Parlamentul European (PE).

„Nu este nicio problemă (legat de sigla ALDE — n.r.). Colegii noștri ALDE la nivel european sunt chiar încântați de această alegere pe care am făcut-o. (…) Printre variantele de lucru (privind denumirea viitorului partid — n.r.), la un moment dat, fără să avem în minte nicidecum o încercare de apropiere de partidul european, a fost și această denumire (ALDE — n.r.). Ne-am dat seama că există această coincidență, care este o coincidență fericită. În ce privește sigla, aceasta este numai parțial asemănătoare. ALDE la nivel european are două personaje care se țin mână în mână și care reprezintă solidaritatea, pe când noi avem ca simbol, un simbol care este foarte răspândit în lumea liberală, anume o pasăre în zbor”, a explicat Tăriceanu.

Acesta a ținut să puncteze faptul că noul partid a fost deja invitat să se înscrie în Internaționala Liberală, urmând să devină membru al grupului ALDE din PE.

„Noul partid Alianța Liberalilor și Democraților va face parte din familia liberală europeană. Colegii noștri liberali care sunt la curent cu discuțiile dintre noi (…) sunt foarte bucuroși să ne primească în familia lor. În acest sens, săptămâna viitoare, pe 24 iunie, voi participa la reuniunea liderilor partidelor liberale din Europa. (…) Am primit invitații de a ne înscrie în Internaționala Liberală și sigur vom deveni și membri ALDE”, a spus acesta.

Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat și faptul că scopul înființării noului partid este acela de a constitui o a treia forță politică în România, care să reprezintă „o alternativă la monopolul politic realizat prin PSD și noul PNL”.

„Ideea noastră este de a crea o forță mai puternică prin unirea celor două partide, o forță politică credibilă de centru, o forță civică care să reprezinte clasa de mijloc, întreprinzătorii, profesiile liberale, pe cei care lucrează inclusiv în serviciul public, în economie sau în alte domenii. Vrem să îi reprezentăm mai ales pe acei români care cred în libertatea individuală, în necesitatea unui partid care să apere și să promoveze drepturile și libertățile individului, care astăzi sunt puse la grea încercare de unele instituții ale statului”, a subliniat Tăriceanu.

La rândul său, Daniel Constantin, președintele PC, a afirmat că numele ales pentru noua formațiune politică reprezintă o poziționare foarte clară „în context european și mondial”.

„Numele ALDE este elocvent pentru a nu mai discuta foarte mult despre calea pe care a ales-o acest partid. Este calea europeană în care valorile democratice sunt apreciate, în care drepturile și libertățile cetățenești sunt asigurate. (…) Procesul de aderare la UE a fost câștigat cu greu iar azi România este stat membru al UE și trebuie să se ghideze după principiile de bază ale acestei Uniunii. Este pentru prima dată când există un partid care se poziționează foarte clar în context european și mondial. (…) Forța ALDE în PE are principii și valori bine definite. Este prima dată în România când există un corespondent a ceea ce se întâmplă în PE și la nivel european”, a spus Constantin.

Acesta a adăugat că scena politică din România este polarizată, fiind necesară, în opinia sa, constituirea unei a treia forțe politice.

„ALDE este o alternativă la ceea ce înseamnă partea politică de stângă, partea politică de dreapta, și mai ales pentru acel electorat de centru-dreapta care nu se regăsește în nicio parte, dar care este dezamăgit de ceea ce este azi liberalismul prin PNL. (…) Politica românească, în momentul de față, este polarizată și cred că românii nu sunt pregătiți pentru acest lucru. Ca atare, este nevoie să constituim cea de-a treia forță politică”, a mai spus acesta.

Vineri, PLR și PC se reunesc în congrese separate pentru a permite delegaților din teritoriu să valideze fuziunea, documentul urmând să fie semnat de liderii celor două formațiuni la Parlament. Ulterior, va avea loc un congres comun ALDE, la care nu sunt invitați politicieni din alte partide, ci doar vor fi transmise mesaje din partea liberalilor europeni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.