Atribuirea contractului de concesiune Comarnic-Brașov, amânată
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat, joi, că renunță la atribuirea contractului de concesiune pentru Autostrada Comarnic – Brașov către asocierea Vinci-Strabag-Aktor motivând că ofertantul nu a găsit fondurile necesare, iar finanțarea de la bugetul de stat ar fi afectat poziția bugetară a României, reiese dintr-un comunicat al CNADNR transmis joi Agerpres.
‘În urma finalizării negocierii pentru atribuirea contractului de concesiune cu asocierea Vinci-Strabag-Aktor, CNADNR SA anunță anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice pentru proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea autostrăzii București—Brașov, tronsonul Comarnic-Brașov’, se precizează în comunicat.
Potrivit documentului, contractul de concesiune este încadrat conform metodologiei Eurostat ‘on Government balance sheet’ (finanțarea intră în calculul deficitului bugetar — n.r.). ‘În aceste condiții și având în vedere costul semnificativ al proiectului, în situația în care Autoritatea Contractantă (rezultată din asocierea CNADNR cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în 2012) ar încheia contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, aceasta ar putea duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privința țintei de deficit bugetar și a datoriei publice’, se mai precizează în comunicat.
În aceste condiții, ofertantul declarat câștigător nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanțarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanțare pentru realizarea proiectului ar crește, precizează CNADNR.
În plus, în document se menționează faptul că Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susținere a proiectului și al suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condițiile unei clasificări ‘on Government balance sheet’ a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar stabilită și calificarea scrisorii de susținere ca o garanție de stat.
O altă cauză pentru care s-a renunțat la concesiune constă în faptul că, după desemnarea ofertantului câștigător, acesta, alături de potențialii finanțatori privați, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. ‘Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire și a condițiilor care au stat la baza depunerii ofertelor’, subliniază CNADNR.
Compania de Drumuri susține, însă, că autostrada București — Brașov (din care face parte și tronsonul Comarnic — Brașov), rămâne o prioritate în Master Planul General de Transport (MPGT), proiectul autostrăzii fiind continuat și dezvoltându-se în paralel cu realizarea autostrăzii Sibiu — Pitești.
‘În acest sens, în prezent este în procedura de licitație deschisă atribuirea contractului „Proiectare și execuție finalizare Autostrada București — Brașov, Secțiunea București — Ploiești, Sector 1, km 0+000 — km 3+325; Nod Centură București, km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei, km 19+500”, se subliniază în documentul citat.
Conform documentului, tronsonul de autostradă Comarnic — Brașov este împărțit în 5 sectoare. Sectoarele 1 și 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Brașov, cu o lungime totală de aproximativ 10 km, la care se adaugă și drumuri de legătură) vor fi scoase la licitație, cu finanțare de la bugetul de stat.
‘Pentru sectoarele 2, 3 și 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitație actualizarea studiilor geotehnice, cu finanțare de la bugetul de stat. În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic și Bușteni. După finalizarea studiilor, vor fi scoase la licitație lucrările de construcție, cu finanțare de la bugetul de stat. Tot pentru fluidizarea traficului, la ieșirea din Sinaia spre Brașov, este proiectat și urmează să fie realizat un sens giratoriu. De asemenea, se vor finaliza studiile de fezabilitate privind Varianta de Ocolire Câmpina, modernizarea drumului existent pe Valea Doftanei (DJ 102I) și a drumului forestier până în Săcele, astfel încât, în 2016 să înceapă lucrările pentru a avea un drum național modern între Câmpina și Săcele’, se mai arată în comunicatul CNADNR.
Lungimea totală a sectorului de autostradă Comarnic — Brașov este de 58 de km, iar valoarea estimată pentru această intervenție este de 997 milioane de euro fără TVA, respectiv 1,237 miliarde de euro cu TVA.