Premieră: „Cluj Never Sleeps”

0

La finalul acestei săptămâni, în cadrul programului „Cluj Never Sleeps”, actorii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca vor avea o reprezentaţie, de la ora 22:00, în centrul oraşului.

Piesa pe care aproape 20 de actori o vor pune în scenă pentru clujeni se numeşte „Clovni Extratereştri”, în regia lui Eli Simion şi va fi jucată, sâmbătă, pe o scenă special amenajată în Piaţa Unirii.

Spectacolul va începe la ora 22:00 şi va dura până la 23:15, „în noaptea în care Clujul nu doarme”, potrivit anunţului de prezentare al organizatorilor. Evenimentul din weekend reprezintă o premieră în istoria teatrului clujean, care nu a mai avut până acum o reprezentanţie în aer liber.

În acelaşi timp, sâmbătă va fi organizat, până seara târziu, un „Beach Party”pe plaja din Grigorescu, dar şi un spectacol-concert de muzică clasică, efecte vizuale şi efecte electro-acustice, numit „Roata de Foc”, în curtea Institutului Francez din Cluj-Napoca, între 23:30 şi 00:30. După ora 00:00 va începe şi un concert al trupei Loose Neckties Society, în curtea Teatrului Maghiar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.