151 de autoturisme hibride și electrice, vândute în România în 2015

Numărul autoturismelor ecologice vândute în România, în primele cinci luni din 2015, a ajuns la 151 de unități, în creștere cu 55,67% față de aceeași perioadă din anul anterior, ceea ce reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate in aceeași perioadă, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile /APIA/, consultată de Agerpres.

În funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere care ajunge la 56,5%, în scădere față de primele patru luni ale anului 2015, dar ușor mai mare decât cea care se înregistra în primele cinci luni ale anului precedent (56,3%), 8 mărci, respectiv 8 modele având o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,5%).

Potrivit APIA, în ceea ce privește autoturismele hibride sau electrice, în perioada ianuarie — mai 2015, au fost vândute 151 de unități, dintre care șapte full electric, în creștere cu 55,67% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost vândute 97 de unități.

La nivelul lunii mai, statistica APIA relevă faptul că au fost vândute 59 de mașini ‘verzi’, mai mult cu 78,78% față de aceeași lună din anul 2014, când 33 de clienți au achiziționat un astfel de autovehicul.

În ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, România continuă să se claseze pe ultimele locuri în ierarhia europeană și în care Norvegia, Franța, Olanda, Marea Britanie și Germania dețin supremația.

Persoanele fizice care aplică în Programul ‘Rabla’ 2015 vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, anunța, la sfârșitul lunii aprilie, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

‘Ne dorim ca în perioada următoare să acordăm un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cei care vor să cumpere o mașină electrică sau cu un gard de emisii de CO2 zero. Ecotichetul este valabil și în Programul Rabla iar momentan proiectul este în avizare externă. Bugetul acoperă 100 de ecotichete. Valoarea ecotichetului este de 20.000 de lei, de la 12.000 lei în prezent’, a explicat Gearâp.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.