Iohannis îi cere lui Ponta să facă „un pas în spate”!

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că a avea o funcție în România nu reprezintă un privilegiu, ci o responsabilitate care implică o conduită, arătând că, în momentul în care un politician afectează imaginea țării, normal ar fi ca acesta să facă un pas în spate.

„Am spus la început că România își va găsi treptat acea stare în care e normal să respecți legea, în care e normal să ai un minimum de decență în politică și să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei țări, în care e normal să separi instituțiile de persoane particulare. Indiferent cât de mult îi rezistă unii acum, suntem deja pe acest drum, iar acest moment nu va întârzia să vină. Pentru că asta își doresc oamenii de la noi și asta înseamnă să fim o țară puternică în Europa și în lume”, a spus Iohannis, în plenul Parlamentului, la prezentarea Strategiei Naționale de Apărare, informează Agerpres.

În opinia sa, „marele păcat al ultimilor 25 de ani a fost confuzia dintre persoane și instituții sau funcții”.

„Atunci când vin în fața dumneavoastră și spun că Parlamentul trebuie să lase justiția să-și facă treaba, nu o fac ca individ, în nume propriu, și nu mă adresez unor persoane particulare. O fac în calitate de președinte, care are o răspundere, și vorbesc reprezentanților unei alte instituții. În România puternică, a avea o funcție nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate care implică o conduită, iar oamenii politici, mai ales la cel mai înalt nivel, înțeleg că nu se reprezintă pe sine. Comportamentul fiecăruia dintre noi implică o țară întreagă, imaginea ei în Europa și în lume, iar fiecare gest are consecințe politice și impact public”, a afirmat șeful statului.

Potrivit lui Iohannis, „o Românie puternică este aceea în care nimeni nu e mai presus de lege, iar corupția la vârf nu mai reprezintă o vulnerabilitate la adresa funcționării statului”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.