Judecător de la ÎCCJ, condamnat definitiv la închisoare
Georgeta Barbălată, judecător de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, merge la închisoare. Georgeta Barbălată a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului. Ea şi-a dat demisia din magistratură la scurt timp după izbucnirea acestui scandal. În acelaşi dosar a fost condamnat şi un fost Procuror General.
Este pentru prima dată când un magistrat de la Înalta Curte este condamnat la închisoare cu executare, relatează Romaniatv.net.
Alături de ea au fost condamnaţi şi un fost procuror general, Marcel Sâmpetru, la 2 ani de închisoare cu suspendare, dar şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, Mihai Vlad, condamnat tot la 2 ani de închisoare cu suspendare.