Bucureștiul, sufocat de mașini!

0

„Trebuie să convingem oamenii să renunţe la maşini”, spune cu îngrijorare Ion Dedu, directorul Direcţiei de Transporturi din Primăria Capitalei. Traficul rutier în Bucureşti a crescut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste un milion şi jumătate de maşini circulă în prezent pe suprafaţa de doar 220 de km pătraţi ai Capitalei, relatează Romaniatv.net.

Odată cu scăderea preţului la carburant, bucureştenii au fost încurajaţi să circule cu maşinile personale. Marile bulevarde ale Capitalei sunt sufocate de autoturisme, în special la orele de vârf.”Traficul a crescut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut de când au scăzut preţurile la carburanţi. În Bucureşti s-a ajuns la limita de încărcare cu trafic, încât orice capac de canalizare rupt, de exemplu, care blochează o bandă de circulaţie, produce adevărate ambuteiaje”, a declarat Ion Dedu pentru RomaniaTV.net.

Potrivit şefului Direcţiei de Transporturi din PMB, problema traficului rutier din Bucureşti este „o problemă de cultură”.

„Bucureştiul faţă de alte oraşe din Europa are o cultură diferită a mobilităţii. După 1989 oamenii şi-au cumpărat câte două, trei maşini personale. Drept urmare, pe o suprafaţă de 220 de km pătraţi, avem peste un milion şi jumătate de autoturisme. În comparaţie cu Viena, care are acelaşi număr de locuitori şi care pe 400 de km pătraţi are numai 680.000 de maşini”, spune directorul din Primăria Capitalei.

Primăria Capitalei a întocmit în 2014 o lista cu 28 de artere pe care ar urma să fie amenajate benzi speciale pentru RATB. Autorităţile au prezentat atunci studii care arătau că RATB ar economisi astfel 25 de milioane de lei din carburant. Iar călătorii ar putea ajunge chiar şi cu jumătate de oră mai devreme la destinaţie. Din păcate, pe un singur bulevard din cele 28, Splaiul Independenţei, s-au făcut aceste marcaje.

„Trebuie să covingem oamenii să renunţe la maşini. Când sunt mai mulţi şoferi, autorităţile sunt înclinate să investească mai mult în zona de facilităţi pentru maşinile private. Avem în plan benzi pentru autobuze, însă din aceleaşi motive de cultură ne este greu să le facem pentru că avem reacţii negative din partea şoferilor. Aceste benzi vor lua o bandă din zona destinată maşinilor. Oamenii trebuie să înceapă să-şi lase maşinile acasă”, explică Dedu.

Tot din cauza traficului aglomerat din Capitală multe proiecte de infrastructură sunt întârziate, întrucât autorităţile nu îndrăznesc să demareze lucrările pentru a nu încurca şi mai mult circulaţia. Este şi cazul Pasajului pietonal subteran de la Piaţa Romană. Deşi autorităţile au anunţat că lucrările vor fi demarate în această vară, acum se văd nevoite să amâne proiectul din cauza circulaţiei intense din zonă.

„Mai aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu circulaţia din zonă. În momentul de faţă situaţia din zona Romană este grea, mai ales la oră de vârf. Ar trebui să se mai reducă traficul pentru a putea interveni în zonă. Încă facem nişte analize pe tema asta să vedem cum vom susţine traficul în zonă”, a declarat Ion Dedu pentru RomaniaTV.net.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.