Festivalul Musica Barcensis aduce 19 concerte

0

Festivalul Musica Barcensis, ajuns la cea de a VI-a ediție, continuă în toate weekendurile lunilor iulie și august ale acestui an, cu 19 concerte de muzică sacră în 10 biserici fortificate din Brașov – Bartolomeu şi Sfântul Martin – și împrejurimi: Hălchiu, Cristian, Sânpetru, Râșnov, Prejmer, Ghimbav, Codlea și Hărman.

Vor participa solişti, coruri, orchestre şi formaţii de muzică de cameră, aproximativ 250 de muzicieni din ţară şi străinătate. După tradiţia ultimelor ediţii, concertul de deschidere din 28 iunie 2015 va fi completat de o acţiune cultural-recreativă, prin participarea membrilor Asociaţiei Braşovul Pedalează, sub egida „Braşovul Pedalează…la concert!”. Plecarea se va face de la ora 14:30 din faţa Primăriei Braşov, iar la ora 17:00 va începe concertul susţinut de elevi ai Liceelor de Muzică din Braşov şi Sfântu Gheorghe.

„Prin realizarea concertelor din cadrul Festivalului Musica Barcensis, în Ţara Bârsei, Fundaţia Forum ARTE şi partenerii săi încurajează mobilitatea culturală, cu intenţia de valorificare a patrimoniului cultural local şi regional, participanţii având posibilitatea de a asculta concerte de muzică sacră într-un cadru ambiental aparte – unde vocile soliştilor şi instrumentele se îmbină într-o acustică remarcabilă – şi de a vizualiza totodată monumente istorice şi de patrimoniu naţional de o valoare deosebită”, a declarat Steffen Schlandt, preşedintele Fundaţiei Forum ARTE.

Acustica de excepţie din cadrul Bisericilor Evanghelice Bartolomeu şi Prejmer – monument UNESCO – le va transforma în polii centrali din seria reprezentaţiilor, găzduind câte 4, respectiv 5 concerte.

„În viaţa culturală a Ţării Bârsei, ediţiile precedente ale Festivalului Musica Barcensis au reuşit să ofere publicului o alternativă la concertele tradiţionale riguroase, o ocazie de a se deconecta din cotidian, precum şi iniţierea unei noi culturi – aceea a experimentării patrimoniului cultural din împrejurimile rurale, atât vizual cât şi muzical”, a declarat Paul Cristian, unul dintre coordonatorii festivalului.

Mai multe informaţii despre festivalul Musica Barcensis şi programul detaliat pot fi găsite şi pe internet: www.forumarte.ro sau www.musica.barcensis.ro.

Organizatori: Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE,  Bisericile Evanghelice C.A. din Braşov (Biserica Neagră), Bartolomeu, Hălchiu, Cristian, Hărman, Ghimbav, Codlea, Râşnov şi Prejmer, Festivalul de Muzică Cristian, cu sprijinul Primăriei Oraşului Râşnov şi Primăriei Comunei Cristian.

Sponsori: Ambasada Germaniei la Bucureşti, Selgros Cash&Carry România, Comprest Braşov, Preh România, Flashnet Braşov, Alukönigstahl Romania, Winebook

Parteneri: Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung, Agenţia Metropolitană Braşov, Asociaţia Braşovul Pedalează, Festivalul de Film Istoric Râşnov, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov, Liceul de Artă „Plugor Sandor” Sf. Gheorghe, Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, Orchestra „Jesus Guridi” Bilbao, Pensiunea Helen (Râşnov).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.