Guvernatorul statului Louisiana intră în cursa pentru Casa Alba

Guvernatorul statului Louisiana, Bobby Jindal, și-a anunțat miercuri candidatura la învestitura republicană pentru alegerile prezidențiale din 2016, fiind al treisprezecelea de pe lista care se pare că va continua să se mărească, relatează AFP.

„Sunt candidat la președinția SUA”, a postat Bobby Jindal, în vârstă de 44 de ani, pe contul său de Twitter.

Ulterior, într-un discurs susținut în fața susținătorilor săi în apropiere de New Orleans, el s-a prezentat drept „singurul candidat care a scris un scenariu de înlocuire” pentru reforma din sănătate a actualului președinte, așa-numita Obamacare, pe care vrea să o abroge, informează Agerpres.

Foarte critic la adresa politicii lui Obama față de gruparea Statul Islamic, el s-a pronunțat și împotriva căsătoriei între persoanele de același sex și a reformei educației. Cu o armă în mână pe scenă, el a criticat elita politică de la Washington, în special pe Hillary Clinton, „stagiara din culise” a lui Obama, dar și pe liderii propriului partid. „Mă prezint fără permis la sediul din Washington”, a spus el, în aplauzele susținătorilor.

Candidatul a postat în cursul zilei pe site-ul său și pe Facebook mai multe înregistrări în care poate fi văzut discutând cu soția sa și cu cei trei copii ai săi și promițându-i fiicei sale: „Dacă vom locui la Casa Albă, vei putea avea un câine”.

Fiu al unor imigranți indieni convertit la catolicism, Bobby Jindal conduce statul conservator Louisiana din 2008. Este primul american de origine indiană care este ales guvernator al unui stat american.

Ceilalți 12 candidați deja anunțați sunt Jeb Bush, Marco Rubio, Ben Carson, Mike Huckabee, Rand Paul, Rick Perry, Ted Cruz, Carly Fiorina, Donald Trump, Lindsey Graham, Rick Santorum și George Pataki. Potrivit AFP, acestora ar urma să li se adauge și alții, precum Scott Walker și Chris Christie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.