Spania ridică nivelul de alertă teroristă

0

Nivelul de alertă antiteroristă a fost ridicat în Spania, de la ‘patru’ la ‘cinci’, a anunțat ministrul de interne spaniol Jorge Fernandez Diaz, după valul de atentate care a avut loc vineri în Franța, Tunisia, Kuweit și Somalia, informează AFP.

‘În mod provizoriu, a fost decisă activarea nivelului patru din cinci, un nivel crescut’, a declarat Jorge Fernandez Diaz, evocând ‘proximitatea’ locurilor în care au fost comise aceste atentate și a aniversării de la proclamarea califatului de către gruparea Statul Islamic (SI).

Decizia a fost luată, de asemenea, ținând cont de informațiile deținute de serviciile specializate, informații pe care ministrul spaniol nu a dorit să le detalieze.’Acesta este un război al barbariei împotriva civilizației’, a declarat Jorge Fernandez Diaz, după ce a enumerat atentatele care au avut loc vineri în Franța, Tunisia și Kuweit. El a evocat, de asemenea, Somalia, unde a fost raportat un atac sângeros comis de islamiști la adresa unor soldați.

Ministrul a luat această decizie după o reuniune a celor mai înalți responsabili în domeniul securității și al luptei antiteroriste.’Nu avem informații care să ateste prezența de cetățeni spanioli printre victime’, a precizat Diaz.

Unul dintre hotelurile vizate de atacurile din Tunisia aparține unui important grup hotelier spaniol, Riu, care a anunțat, într-un comunicat, că dispune deocamdată doar de informații parțiale.

Cel puțin 28 de persoane au fost ucise vineri într-o stațiune balneară din Tunisia, un șef de întreprindere a fost decapitat în Franța și zeci de alți civili au fost uciși într-o moschee din Kuweit, în timpul unor atacuri care ar fi fost comise de jihadiști.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.