Cereri pentru ajutorul de minimis în agricultura ecologică

Agricultorii pot depunere cererile pentru solicitarea ajutorului de minimis acordat exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică până la data de 5 iulie inclusiv. Valoarea totală pe care o pot primi în baza acestui sprijin se ridică la cel mult 15.000 euro.

Beneficiarii acestui ajutor sunt întreprinderile care dețin exploatații vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, care se află sub contract cu un organism de inspecție și certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv producătorii agricoli persoane fizice, persoane juridice și/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul de minimis se acordă beneficiarilor care au îndeplinit condițiile de eligibilitate în anul de cerere 2013, în baza Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, cu modificările și completările ulterioare, și care au depus cerere de ajutor în anul 2013 pentru exploatațiile cuprinse între 0,30 ha și 5 ha inclusiv; 5,1 ha și 20 ha inclusiv.

„Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis este de 1.180 lei/exploatație pentru exploatațiile cuprinse între 0,30 ha și 5 ha inclusiv sau de 845 lei/exploatație pentru exploatațiile cuprinse între 5,1 ha și 20 ha inclusiv. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente”, se arată într-un comunicat al APIA.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.