Gorghiu nu are emoții în privința numirii lui MRU la șefia SIE

0

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că nu are nicio emoție să propună o sesiune extraordinară a Parlamentului, în vederea numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, dacă votul plenului reunit al Legislativului, de luni, nu va fi cum își dorește Opoziția. În acest context, Gorghiu a subliniat faptul că „numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, săptămâna viitoare, la SIE înseamnă un pas important în schimbarea majorității parlamentare”. 

„Cred că e o propunere potrivită. A fost la SIE, vreo cinci ani de zile. Nu putem să vorbim despre o persoană care nu are expertiză sau experiență în domeniu. Problema nu e persoana desemnată, ci dificultatea va fi să îi convingem pe cei de la PSD să renunțe la mizele mici. Nu se pune problema de vot, au o rezervă majoră în a convoca Birourile Permanente reunite- Senat, Cameră pentru că în Birourile Permanente reunite se analizează propunerea și se transmite către comisiile de specialitate și apoi se revine în plen pentru vot. PSD a fost luat prin surprindere de propunerea președintelui și de suportul celorlalte grupuri parlamentare pentru propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt ezitanți, sunt într-o ușoară degringoladă. Domnul Tăriceanu nu știe să convoace sau nu Birourile Permante reunite. Mâine dimineață, împreună cu semnăturile de la colegii din UNPR vom depune solicitarea. În momentul acesta, avem nevoie de patru semnături de la Camera Deputaților, cinci de la Senat pentru a putea convoca Biroul Camerei, Biroul Senatului, astfel încât cei doi președinți să își deruleze parcursul firesc al atribuțiilor”, a declarat Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL este de părere că „există o mare reticență în convocarea plenului, pentru că simt această propunere, din păcate pentru domniile lor, ca un șah dat PSD”. În acest sens, Gorghiu a subliniat faptul că „nu putem să tratăm superficial o temă care e de interes național”.

„Vă spun care este atmosfera din Senat, astăzi. Există o mare reticență în convocarea plenului, pentru că simt această propunere, din păcate pentru domniile lor, ca un șah dat PSD. Sunt semnături, iar dacă nu va fi plenul luni, așa cum ne dorim, îi anunț pe cei din PSD că nu am nicio emoție să propun sesiune extraordinară. Nu putem să tratăm superficial o temă care e de interes național, numirea șefului la SIE (…) Cei de la UNPR au înțeles că sunt proiecte care țin de interesul național. Vom avea, săptămâna viitoare, șef la SIE și aș vrea să vă spun că nu e niciun fel de ezitare a Opoziției în a merge înainte și cu propunerea de șef la SIE și cu schimbarea lui Victor Ponta, din funcția de prim-ministru. Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, săptămâna viitoare, la SIE înseamnă un pas important în schimbarea majorității parlamentare”, a mai afirmat Alina Gorghiu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.