Medic de la Slobozia, prins în flagrant când lua mită

Adrian Marius Ştefan, medic în cadrul Compartimentului de Expertiză medicală a Capacităţii de Muncă Slobozia, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, informează Mediafax. Decizia judecătorilor de la Tribunalul Ialomiţa poate fi contestată.

Adrian Marius Ştefan ar fi primit bani de la 84 de persoane pentru a elibera documente medicale necesare unor dosare de pensionare. În această săptămână el chiar a fost prins în flagrant în timp ce primea mită.

Procurorii au efectuat trei percheziţii în această săptmână, între care una sediul unei instituţii publice şi două descinderi domiciliare, într-un dosar în care fac cercetări cu privire la infracţiuni de luare şi dare de mită. Aproximativ o sută de persoane au fost audiate până acum în acest dosar, iar un alt medic este cercetat pentru aceleași fapte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.