Autocar cu 39 de pasageri, suspendat pe marginea unei râpe!
Un autocar în care se aflau 39 de pasageri a derapat şi a rămas suspendat pe marginea unei râpe de pe un drum cu serpentine de la ieşirea din municipiul Reşiţa spre Muntele Semenic.
„Apelul, sosit prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, în jurul orei 17.00, avea să alerteze echipajele de intervenţie ale ISU Caraş-Severin, care s-au deplasat de urgenţă în localitatea Reşiţa, cartierul Secu, pentru asigurarea şi stabilizarea unui autocar în care se aflau 39 de adulţi, rămas suspendat pe marginea unei râpe, după ce a părăsit carosabilul”, se arată într-un comunicat al ISU Caras-Severin, relatează Romaniatv.net.
Deoarece viaţa pasagerilor era pusă în pericol, pompierii au stabilizat autocarul şi au evacuat pasagerii.”La faţa locului au fost prezenţi şi pompierii paramedici SMURD, nefiind însă necesară acordarea primului ajutor medical specializat. Misiunea salvatorilor s-a finalizat cu succes”, se mai arată în comunicat.
În prezent, cele 39 de persoane aşteaptă alt autocar care să le preia şi să le transporte la destinaţie.